10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialȘeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: Și cei condamnați sunt oameni. Nu le...

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: Și cei condamnați sunt oameni. Nu le putem încălca demnitatea

Șeful Senatului și co-președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că actul normativ referitor la graţiere este favorabil, afirmând că ”cei condamnaţi sunt şi ei oameni” şi au dreptul ”la propria imagine”, şi a dat exemple din trecut explicând că graţierea funcţiona şi în antichitate şi în comunism.

”Consider că până la urmă chiar şi cei care au fost condamnaţi şi sunt astăzi în închisori şi ispăşeşc o pedeapsă, până la urmă sunt totuşi oameni. Acestor oameni nu le putem încălca demnitatea. Cred că chiar cei care sunt condamnaţi au dreptul la propria demnitate şi la propria imagine.

Această instituţie a graţierii nu a inventat-o Guvernul actual sau actualul ministru de Justiţie. Graţierea funcţionează din vremuri străvechi. Să ştiţi că şi în antichitate funcţiona graţierea. Şi în perioada comunistă au existat momente în care s-au făcut graţieri, şi după 1990, în democraţia nouă din România.

Nu cred că ar trebui să privim cu atâta ură şi cu atâta intransigenţă un lucru care mie mi se pare că trebuie discutat calm.

Este o opţiune care este la latitudinea Guvernului. Poate să dea ordonanţă sau poate să vină cu un proiect de lege. Pentru fiecare aceste două variante există avantaje şi dezavantaje (…) Este dreptul Guvernului să legifereze prin ordonanţe în anumite domenii, pe anumite materii şi poate să o facă. Nu înţeleg de ce această tulburare aşa care văd că i-a cuprins pe unii”, a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, în dosarul retrocedării Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa. 

 

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă