10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSesizarea lui Gregorian Bivolaru, în dosarul în care este acuzat de trafic...

Sesizarea lui Gregorian Bivolaru, în dosarul în care este acuzat de trafic de persoane, va ajunge la CCR

Magistrații Tribunalului Sibiu au admis, luni, cererea liderului spiritual al MISA Gregorian Bivolaru, de a sesiza Curtea Constituțională în cazul său. Astfel, dovezile depuse de avocați vor fi trimise la CCR, potrivit Mediafax.

„Tribunalul Sibiu, în baza art. 29 al. 4 din Legea nr. 47/1992, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 466 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură penală, formulată de petentul-condamnat B. G. (…) Dispune înaintarea încheierii şi a dovezilor depuse, Curţii Constituţionale”, se arată în încheierea de şedinţă a judecătorilor Tribunalului Sibiu.

În 17 octombrie, avocatul lui Gregorian Bivolaru, Tiberius Bărbăcioru, a formulat o excepţie de neconstituţionalitate, pronunţarea fiind amânată pentru 24 octombrie, acesta considerând că legiuitorul a introdus o condiţie suplimentară şi anume că un condamnat poate fi judecat în lipsă doar dacă nu a beneficiat de un apărător ales, această condiţie nefiind prevăzută în niciun document internaţional, după cum a arătat avocatul la momentul şedinţei de judecată.

Magistraţii Tribunalului Sibiu se vor pronunţa vineri, 28 octombrie, şi asupra admisibilităţii cererii de redeschidere a dosarului lui Bivolaru, în care a fost condamnat la șase  ani de închisoare pentru act sexual cu un minor.

Gregorian Bivolaru a fost prezentat, în 6 septembrie unei instanțe a Curții de Apel Cluj, alături de alți 19 de inculpați. Procesul de la Curtea de Apel Cluj a avut mai multe termene anterioare, dar de fiecare dată au fost amânări, din cauză că nu era prezent Bivolaru. Gregorian Bivolaru și alte 19 persoane urmau să fie judecate la Curtea de Apel Cluj pentru trafic de persoane, după ce, în aceeași cauză, Tribunalul Cluj l-a achitat, în 2015, într-un dosar instrumentat de DIICOT și trimis în judecată în anul 2007.

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franța, pe 26 februarie, în urma colaborării dintre Poliția Română și autoritățile franceze. Autoritățile de aplicare a legii din Europa și EUROPOL au lansat, la începutul anului în curs, site-ul www.eumostwanted.eu, care ajută la depistarea celor mai căutați infractori ai Europei. România apărea pe acest portal cu doi urmăriți, printre care era și Gregorian Bivolaru, pe numele căruia exista un mandat de executare a șase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor.

Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost condamnat definitiv, în iunie 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la șase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane și acte sexuale cu minori. Bivolaru fusese achitat în aprilie 2012 de Tribunalul Sibiu, însă instanța supremă a casat sentința și a dispus rejudecarea dosarului.

După condamnare, mandatul european de arestare pe numele lui Bivolaru a fost implementat în Sistemul Informatic Schengen, ca urmare a emiterii acestuia de către Tribunalul București, în urma sentinței definitive date de ÎCCJ. Pe numele lui a fost emis și un mandat de urmărire internațională, specific țărilor care nu sunt conectate la SIS.

Gregorian Bivolaru a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată, perversiune sexuală în formă continuată, corupție sexuală, trafic de minori, act sexual cu un minor în formă continuată, act sexual cu un minor și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.

Bivolaru a reușit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reținut, pe 4 aprilie 2005, de poliția suedeză în orașul Malmo. Ulterior, autoritățile suedeze i-au acordat azil politic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă