10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSibiu: Proxeneţi, reţinuţi de DIICOT

Sibiu: Proxeneţi, reţinuţi de DIICOT

Două persoane au fost reţinute, joi, în Sibiu, întrucât sunt acuzate de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, informează un comunicat remis de DIICOT.

Cele două persoane reţinute preventiv sunt Anghel Florin Dumitru și Dobra Aurica.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2014, inculpatul Anghel Florin Dumitru, a recrutat  tinere,  în special minore, cu vârste cuprinse între 14-17 ani, pe care le adăpostea la o stână aflată la marginea Sibiului, în condiții insalubre și, profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau, prin constrângere şi ameninţare, le obliga să practice prostituția", se arată în comunicatul citat.

Anchetatorii susţin că Anghel Florin Dumitru frecventa zona gării din municipiul Sibiu sau diferite centre de plasament sau centre de minori, din Orlat sau din Cisnădie, de unde racola tinere cărora le promitea că le oferă adăpost.

"La scurt timp după ce le adăpostea în locuinţa sa, inculpatul le determina să practice prostituţia în folosul său, sub supravegherea concubinei sale, inculpata Dobra Aurica, care îl sprijinea pe acesta în activitatea infracțională, sumele obţinute de către persoanele vătămate fiind  însuşite de către inculpaţi", se mai arată în comunicatul citat.

Cei doi urmează să fie prezentaţi Trinunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă