15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSile Cămătaru, arestat preventiv în dosarul de proxenetism

Sile Cămătaru, arestat preventiv în dosarul de proxenetism

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, şi alte două persoane au fost arestaţi preventiv, sâmbătă noapte, de Judecătoria Sectorului 1, pentru proxenetism, în cazul altor 19 persoane reţinute în acelaşi dosar, instanţa dispunând măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar, anunță Mediafax.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 au reţinut 22 de persoane în urma percheziţiilor care au avut loc vineri în Bucureşti şi nouă judeţe, la locuinţele unor persoane suspectate de proxenetism şi la cazinouri din Capitală, unde ar fi racolat clienţi, majoritatea cetăţeni străini, de la care ar fi cerut între 100 şi 700 de euro pentru a întreţine acte sexuale cu prostituate.

Astfel, au fost reţinuţi Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, Adrian Panduru, zis Limbă, Teodor Ion, zis Teo, Adrian Cătălin Panduru, Victor Ionescu, Florentina Dragomir, Miruna Raluca Aleca, Elena Răileanu, Mihaela Manu, Sebahattin Olgun, Julya Mazirov, Haim Mordechai Rosenstein, Liron Halevi şi Lucia Estera Schwartz.

De asemenea, procurorii i-au reţinut pe Alexandru Boboruţă – administratorul unui salon de masaj, Amiran Dzanashvili, Mazal Tov Israel şi Mohamad Mounir Zahi – toţi din conducerea unor cazinouri, unele care funcţionează în incinta unor hoteluri de lux din Capitală.

În acelaşi dosar au fost reţinute patru angajate de la departamentele de Relaţii Publice ale unor cazinouri de lux – Denisa Elena Alexandru, Carmen Corina Stanciu şi Simona Muraru şi Adina Iris Belciu.

Sâmbătă, procurorii au cerut Judecătoriei Sectorului 1 să emită mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru cele 22 de persoane, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea şi a emis mandate de arestare preventivă doar pentru Vasile Balint, Adrian Panduru şi Julya Mazirov.

În cazul celorlalte 19 persoane reţinute, instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu sau cercetarea în libertate sub control judiciar.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Alte două persoane – Cristian Ştefan Paraschiv şi Mariana Vlăsceanu – sunt cercetate în cauză, dar procurorii nu au cerut instanţei arestarea lor preventivă.

Anchetatorii au făcut vineri 24 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Argeş, Ilfov, Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Sibiu, Timiş, Olt şi Giurgiu, la locuinţele membrilor grupării şi la cazinouri aflate în incinta unor hoteluri de lux. În urma percheziţiilor au fost duse la audieri 120 de persoane, dintre care 33 au fost reţinute de poliţişti.

Ulterior, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti au dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a 24 de persoane, iar dintre acestea, 22 au fost duse în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Prostituate pentru cazinouri de lux

Sile Cămătaru şi Adrian Panduru sunt acuzaţi că, în perioada iunie-octombrie, ar fi plasat prostituate la cazinouri de lux, unde erau racolaţi clienţi, majoritatea cetăţeni străini, pentru a întreţine acte sexuale contra cost.

O parte dintre aceste fete aveau camere închiriate permanent şi figurau în cataloage de prezentare, ce erau prezentate de angajaţi ai cazinourilor clienţilor care se arătau interesaţi de serviciile unei prostituate, au precizat, pentru Mediafax, surse din rândul anchetatorilor.

Prostituatele erau puse în legătură cu potenţiali clienţi de către Denisa Elena Alexandru, Carmen Corina Stanciu şi Simona Muraru şi Adina Iris Belciu, care lucrau la departamentul de Relaţii Publice al cazinourilor, precum şi de către Amiran Dzanashvili, Mazal Tov Israel şi Mohamad Mounir Zahi, toţi trei fiind în conducerea cazinourilor.

Julya Mazirov, zisă Angela, este acuzată că, împreună cu Raluca Miruna Aleca şi Elena Răileanu, au înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere prin folosirea ca paravan a unui salon de masaj administrat de Alexandru Boboruţă, au arătat procurorii în referatul în care au cerut arestarea preventivă a celor 22 de persoane.

Lucia Estera Schwartz se ocupa de preluarea telefonică a comenzii de la clienţi şi transmiterea informaţiilor către prostituate, au mai stabilit anchetatorii.

Sumele de bani cerute de la persoanele care doreau să întreţină relaţii sexuale cu tinerele prezentate de membrii grupării erau cuprinse între 100 şi 700 de euro, a precizat Poliţia Română.

La percheziţiile făcute vineri la locuinţele suspecţilor au fost găsite mai multe bunuri şi înscrisuri, 18.275 de euro, 150 de dolari, 8.400 de lei şi două autoturisme BMW.

În acest dosar, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 fac acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Activităţile de urmărire penală s-au desfăşurat cu sprijinul ofiţerilor de la Serviciul Grupări Infracţionale Violente şi Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliţia Română, cu suportul informativ şi tehnic al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Serviciului Român de Informaţii.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă