In perioada 25 – 29 septembrie 2016 are loc la Sinaia "Al 5-lea Simpozion Balcanic de Arheometrie" (BSA5), organizat de Institutul National pentru Fizica si Inginerie Nucleara – Horia Hulubei în colaborare cu Institutul de Arheologie Vasile Parvan al Academiei Romane si cu Universitatea din Bucuresti. Simpozionul are drept titlu sintagma BRIDGING SCIENCE AND HERITAGE, iar mesajulul pe care vrem sa-l transmitem prin aceasta alegere, este acela ca adevaratul subiect al intilnirii este patrimoniul cultural. Vom accentua idea de mai sus si in cadrul unei mese rotunde intitulata „Multidisciplinaritate in arheologie: situația arheometriei in educație si cercetare” planificata pentru joi 29 sept de la orele 10.
Au fost invitate personalitati din invatamantul superior si cercetarea stiintifica din tara. Si-au anuntat prezenta dl Mircea Dumitru – Ministrul Educatiei Nationale si CercetariiStiintifice, presedintele/ vicepresedintele ANCSI, rectori, prorectori sau reprezentanti ai celor mai mari universitati din tara. Printre oaspetii straini se vor afla oameni de stiinta cu experienta, deasemenea persoane implicate in activitati decizionale din domeniul patrimoniului cultural – din invatamint, cercetare si administratie.
„Ştiinţa interdisciplinară a arheometriei, apărută la sfârşitul secolului 19, devenită de sine stătătoare în jurul anului 1950, poate fi definită ca aplicarea şi folosirea ştiinţelor naturale (matematica, fizica, chimia, biologia, geologia) în studiile de arheologie şi de istoria artei. Arheologii secolului 21 sunt detectivi care caută să rezolve misterele trecutului. Ei se ocupă cu operaţiunea dificilă de scoatere la lumina zilei a „urmelor” trecutului, de la ruinele construcţiilor până la diverse obiecte (arme, podoabe, ustensile, vase ceramice etc) realizate prin munca omului (artefacte). Prin metodele şi tehnicile de lucru de care dispune, ea este în măsură astăzi să dea răspunsuri precise la un număr de întrebări care pot ajuta la reconstituirea istoriei unei descoperiri arheologice (artefacte, resturi umane şi în general organice, urme de construcţii) aflate în studiu. De exemplu: cât de vechi este artefactul sau scheletul ? Din ce materiale (compoziţia) este realizat obiectul ? Care este originea şi provenienţa sa ? Care este zoo-specia sau, în cazul resturilor umane, tipul de populaţie căreia îi aparţine materialul biologic ? Pentru a înţelege consensul ce există între arheometrie şi arheologie putem împărţi arheometria în cinci subgrupe care implică: 1. metode fizice de datare; 2. analize fizice şi chimice ale probelor, inclusiv pentru materialele biologice provenite dintr-un context arheologic – cea mai spectaculoasă fiind cea a DNA-ului antic; 3. reconstituirea mediului înconjurător care poate fi gândită în termenii unor studii de paleontologie ale mediului, fie dintr-o perspectivă biologică sau geologică a acestuia; 4. prospectări geofizice; 5. metode matematice de procesare a datelor arheologice, care includ, printre altele, modelări matematice, analize statistice, şi care înseamnă şi analize de reconstituire de tip 3D.
Arheometria a apărut datorită laboratoarelor de la British Museum (Londra), Smithsonian Instititute (Washington D.C.), Muzeul Louvre (Paris), care, în dorinţa de a înţelege şi pătrunde în istoria marilor valori ce le deţineau în colecţiile lor, au sprijinit dezvoltarea acestei noi ştiinţe, inclusiv prin conferinţe internaţionale şi prin înfiinţarea unor reviste ISI indexate şi cotate în sistemul ISI (Web of Knowledge) de profil – de exemplu “Archaeometry” înfiinţată în 1958 sau mai recentul „Journal of Archaeological Science” care şi-au câştigat o reputaţie binemeritată.
Una dintre cele mai popularizate – mai ales în mass-media – metode arheometrice este datarea-determinarea vârstei artefactelor conţinând materii organice (de la lemn si ţesături pana la oseminte) cu ajutorul Carbonului-14, radioactiv, spectaculos verificată pe probe de lemn de acacia din mormântul faraonului Zoser, a 3-a Dinastie (circa 2700-2600 î.Chr), care au aparţinut Egiptului preistoric. Metoda a fost descoperită de Willard Libby (SUA), pentru care a primit Premiul Nobel pentru chimie (1960). În prezentarea acordării premiului se afirmă: “Rareori o singură descoperire în chimie a avut un asemenea impact asupra gândirii în atâtea domenii ale activităţii umane. Rareori o singură descoperire a generat un interes public atât de larg”. O altă metodă performantă este datarea prin luminiscenţă care se bazează pe faptul că aproape toate mineralele naturale sunt termoluminiscente. Acest fenomen este folosit pentru datarea rocilor, materialelor litice şi a ceramicii. Proba încălzită produce lumină. Cantitatea de lumină eliberată poate fi măsurată şi este proporţională cu doza de radiaţii absorbită de probă de-a lungul timpului; această doză acumulată variază cu vârsta probei şi cu cantitatea de elemente radioactive-urmă pe care proba o conţine
În ţara noastră, arheometria s-a născut după 1970, deşi, se poate afirma că, disparat, de la sfârşitul secolului XIX au existat studii antropologice, paleozoologice, petrografice, metalografice care au sprijinit cercetarea arheologică românească. Începuturile au fost modeste şi s-au bucurat de entuziasmul şi implicarea benevolă a unor cercetători din domeniul fizicii nucleare din cadrul Institutului de Fizică Atomică-IFA (Măgurele-Bucureşti) şi a filialei sale IFA de la Cluj-Napoca. Aceştia s-au raliat Seminarului de Arheometrie de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca (Gh. Lazarovici ş.a.), care a organizat anual conferinţe naţionale datorită cărora s-au pus bazele arheometriei moderne româneşti. Au apărut volumele 1, 1988 şi 2, 1990 (în limba engleză) ale lucrărilor conferinţelor clujene “Archaeometry in Romania – Physics methods in Archaeology” (editori P.T. Frangopol şi V. V Morariu), editate sub egida IFA –Măgurele şi la Editura Mega-Cluj, volumul 3 (editori Z. Maxim, D. Bindea, L. Săsăran) realizat de MNIT, care face şi un istoric detaliat al începuturilor arheometriei româneşti.Un pas organizatoric foarte important l-a constituit înfiinţarea in 2011 a Societăţii Naţionale de Arheometrie ( SARC)
Cel mai spectaculos succes al cercetarii arheometrice româneşti l-a constituit, fără îndoială, autentificarea celebrelor brăţări de aur Dacice. Brăţările, circa 24, găsite de căutătorii ilegali (hoţii ) de comori, au fost vândute peste hotare şi recuperate ( o parte) de statul român din Franţa, Germania şi SUA datorită efortului autorităţilor din România cu sprijinul Interpolului. Splendidele bijuterii din aur au fost realizate în principal din aurul din albiile râurilor, la care s-a adăugat şi aur extras din filoanele de suprafaţă ale minelor din Transilvania. Prelucrarea lor este în formă polispiralică, decorate cu capete stilizate de şerpi şi palmete. Locurile de unde au fost dezgropate se află în proximitatea marelui centru sacru de la Sarmizegetusa Regia, sit aflat pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial. Un amănunt semnificativ al valorii unei brăţări este punerea în vânzare a uneia din ele de către celebra casă de licitaţii Christie’s din New York în 8 decembrie 1999. Brăţări similare din argint erau deja cunoscute, nu însă din aur. Metoda de analiză a compoziţiei materialului brăţărilor fost aceea a fluorescenţei de raze X (XRF) efectuate cu spectrometre fixe şi portabile, dar şi cu ajutorul radiaţiei sincrotronice ( micro SR-XRF). Analizele indică procentajul elementelor din aliajul aurului, raportul dintre cele trei componente principale aur, argint, cupru, dar şi urme de elemente ca staniu şi stibiu care au fost găsite şi în specimene de aur provenind de la Muzeul Aurului Brad, ceea ce atestă folosirea surselor de aur din zonă. Au fost folosite şi alte metode fizice extrem de precise – de exemplu în SUA cele bazate pe laseri (LA-ICP-MS) – care au confirmat aceste date.
Modelul ales al şarpelui spiralat are o valoare deosebită, mai mare decît cea estetică, fiind legat de mediul social şi religios al unei culturi specifice a populaţiei autohtone, capul de şarpe fiind un totem al Dacilor reprezentat pe steagul lor. Nu intrăm în interpretările semnificaţiei culturale ale aceste brăţări Dacice.
Datorită importanţei lor ştiinţifice şi artistice, dar şi a cantităţii de aur înmagazinat, descoperirea brăţărilor dacice nu poate fi comparată decât cu cea a tezaurului de la Pietroasele (descoperit în 1837).
O altă activitate prin care fizica nucleară românească de la IFIN-HH Măgurele, susţine patrimoniul cultural naţional, este tratarea în câmpuri intense de radiaţii gama a diverselor obiecte din muzee, arhive, biserici, colecţii aflate în pericol de degradare biologică.
Biodegradarea este datorată mai ales insectelor (carii de exemplu), dar şi mucegaiurilor, ciupercilor, bacteriilor. Celuloza, lignina, colagenul reprezintă hrana preferată a acestor vietăţi şi totodată sunt constituenţii principali ai lemnului, hârtiei, textilelor sau pielii. Desigur procesul de degradare este complex. Un rol important în distrugerea patrimoniului cultural îl joacă şi factori fizico-chimici precum umiditatea excesivă, gazele poluante din atmosferă, temperatura, lumina etc. Adesea aceştia favorizează atacul biologic.
In lupta dificilă pentru conservarea patrimoniului cultural o metodă deosebit de avantajoasă este dezinfecţia prin iradiere gamma. Menţionăm ca exemplu faimos tratarea mumiei lui Ramses al II-lea adusă în acest scop din Egipt în Franţa pentru iradiere.
Agenţia Internaţionale de Energie Atomică de la Viena semnalează rezultatele deosebite obţinute la IFIN-HH Măgurele în cadrul Departamentului de iradieri tehnologice. Menţionăm câteva exemple: 1. Stoparea unui puternic atac biologic activ de carii apărut la biserica de obşte din comuna Izvoarele, judeţul Prahova. 2. Salvarea Arhivei Naţionale de Filme. 3. Tratarea inventarului Muzeului Aman din Bucureşti. Identificarea, conservarea şi restaurarea inestimabilelor valori ale Patrimoniului Cultural al României, reprezintă o datorie de interes naţional a echipelor de arheometrişti şi arheologi care colaborează, putem afirma, într-o manieră interdisciplinară, colegială, făcând să dispară graniţele dintre ştiinţe”, ne-a explicat profesorul și academicianul Petre T. Frangopol.
