14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialSindicaliștii de la Metrorex protestează, miercuri și joi, în fața Guvernului

Sindicaliștii de la Metrorex protestează, miercuri și joi, în fața Guvernului

Sindicaliştii de la Metrorex vor picheta sediul Guvernului, miercuri și joi, relatează Mediafax. Oamenii sunt nemulțumiți că nu primesc răspunsuri la revendicările lor.

Sindicaliştii spun că deşi au organizat acţiuni de protest pe tot parcursul lunii mai, respectiv pichetări şi mitinguri la Ministerul Transporturilor, Metrorex şi Guvern, nu au primit niciun răspuns la revendicările lor.

În acest context, ei anunţă reluarea protestelor, primele acţiuni urmând să aibă loc în zilele de 11 şi 12 iunie, prin pichetarea sediului Guvernului între orele 12.00 şi 13.45. Organizatorii precizează că 150 de sindicalişti vor picheta în fiecare din cele două zile.

Revendicările lor vizează renunţarea la proiectul de HG privind trecerea metroului în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau, în cazul în care această decizie este de neschimbat, transferul să se facă în baza unei legi organice şi în baza unui acord social semnat cu sindicatul din metrou privind preluarea tuturor salariaţilor actuali, iar metroul să fie în subordinea directă a primarului general al Capitalei. Ei mai cer reanalizarea contractului de mentenanţă încheiat cu SC Alstom Transport SA, contract din cauza căruia, susţin sindicaliştii, SC Metrorex SA înregistrează pierderile actuale.

O altă solicitare a sindicaliştilor vizează soluţionarea stării de curăţenie de la metrou şi asigurarea locurilor de muncă ale salariaţilor din activitatea de salubrizare externalizaţi în 2003.

De asemenea, ei mai cer respectarea şi aplicarea ca atare a prevederilor Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta în 25 septembrie 2013 şi a prevederilor CCM – Metrorex în vigoare privind acordarea unei creşteri salariale direct proporţionale cu rata inflaţiei, ţinând cont de faptul că fondul de salarii Metrorex nu a mai crescut de peste cinci ani, iar salariaţii au renunţat de bunăvoie la unele facilităţi financiare prevăzute în contractul de muncă, dând astfel dovadă de înţelegere faţă de Guvern şi faţă de criza financiară prin care s-a trecut.

Pe lista de revendicări se află şi finanţarea în continuare a activităţii Clubului Sportiv Metrorex, singurul club sportiv muncitoresc din ţară.

"Nesoluţionarea acestor principale revendicări va conduce la continuarea luptei sindicale prin diverse acţiuni organizate în conformitate cu legea, inclusiv prin declanşarea grevei generale imediat ce actualul contract colectiv de muncă îşi va înceta aplicabilitatea", se arată în comunicat.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă