15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSindicaliștii din transporturi și din industria auto protestează la Palatul Cotroceni. Ei...

Sindicaliștii din transporturi și din industria auto protestează la Palatul Cotroceni. Ei denunță mai multe nereguli, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui

UPDATE 13.15: Sindicaliștii din industria de autovehicule şi subansamble auto, respectiv din transporturi, au trimis, joi, o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis. Astfel, ei solicită întârzierea finanţării proiectelor de reabilitarea infrastructurii publice feroviare, elaborarea netransparentă şi abuzivă a Master Planului Sportului Constanţa, precum şi prioritizarea finalizării lucrărilor la autostrada Sibiu – Piteşti, potrivit Agerpres.

La acest document au aderat Blocul Naţional Sindical, Federaţia Naţională Feroviar Mişcare Comercial, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Transporturi, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare şi Aeroportuare şi Federaţia „Automobilul Românesc”. 

„Prezenţa noastră astăzi, aici, în stradă, reprezintă forma prin care noi, reprezentanţii lucrătorilor din transporturile din România (lucrători în Calea Ferată din România, din companii cu capital de stat sau privat, lucrători din majoritatea operatorilor portuari din România, lucrători din aeroporturile din România, lucrători din companii care se ocupă de construcţia şi administrarea autostrăzilor din România), cât şi reprezentanţi ai lucrătorilor din companii producătoare de automobile, autovehicule şi alte mijloace de transport (lucrători din Dacia – Renault, Ford, etc) ne exprimăm nemulţumirea şi îngrijorarea faţă de modul în care Guvernul României, cât şi în special Ministerul Transporturilor îşi exercită atribuţiile în vederea punerii în aplicare a unor elemente cheie cuprinse în Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019″, se precizează în scrisoarea deschisă. 

Sindicaliștii susțin că Ministerul Transporturilor joacă un rol cheie în implementarea acestor proiecte, însă descrie instituția drept „profund alterată funcţional, coruptă şi suprapopulată, cu personal care în marea sa majoritate nu are pregătirea necesară de profil”.

Totodată, reprezentanţii din industria auto şi din cea de transporturi consideră că în sectorul feroviar există o întârziere a finanţării proiectelor de reabilitare a infrastructurii publice, feroviare, din perspectiva exerciţiului financiar 2014 – 2020 al Uniunii Europene. 

De asemenea, în sectorul portuar există „amânarea nejustificată a încheierii contractelor de concesiune/în închiriere”, fapt ce generează „lipsă de investiţii, instabilitatea locurilor de muncă, sărăcie şi, nu în ultimul rând, concedieri în rândul lucrătorilor portuari”. 

În ceea ce priveşte industria de automobile, autovehicule şi mijloace de transport, protestatarii susţin ca prioritare „finalizarea lucrărilor la autostrada Sibiu – Piteşti, dar şi identificarea de resurse financiare în vederea lansării în execuţie a autostrăzii Craiova – Piteşti”. 

“(…) pentru a crea premisele unei reechilibrări economice şi sociale, în vederea ieşirii din sărăcie a regiunii Sud-Vest Oltenia, considerăm prioritară ameliorarea infrastructurii rutiere şi feroviare din această regiune şi în mod special a rutei de cale ferată Arad – Timişoara – Craiova – Bucureşti. De asemenea, cerem ca pe lista de priorităţi investiţionale a României să figureze nu doar la nivel de intenţii, reabilitarea celei mai ieftine căi de transport de care poate beneficia România – Dunărea”, se precizează în scrisoarea deschisă. 

—————–

Sindicaliștii din transporturi și cei din industria de autovehicule și subansamble auto protestează, joi, la Palatul Cotroceni. Ei sunt nemulțumiți de de lipsa investiţiilor din cele două sectoare de activitate, cât și de nivelul salariilor şi de condiţiile de lucru, informează Agerpres.

Protestul a început la ora 11.00 şi urmează să se încheie în jurul orei 14.00. 

Potrivit preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, reprezentanţi ai sindicaliştilor vor depune, în jurul orei 12.00, la Preşedinţie o scrisoare adresată lui Klaus Iohannis în care îşi exprimă nemulţumirea şi îngrijorarea faţă de modul în care Guvernul României, şi Ministerul Transporturilor îşi exercită atribuţiile în vederea punerii în aplicare a unor elemente cheie cuprinse Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019. 

Potrivit sursei citate, și reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Transporturi (FNST Elcatel) au o serie de şase revendicări, printre care: adoptarea proiectului de lege privind statutul personalului feroviar, respectarea legislaţiei privind termenele de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli din societăţile feroviare şi filialele acestora, eliminarea accizelor din preţul motorinei utilizate în sistemul feroviar şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare din partea statului român pentru dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar şi aducerea acesteia la standarde europene. 

La protestul de la Palatul Cotroceni participă, printre altele, Sindicatul Automobile Craiova, Sindicatul „Automobile România” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare.

 

Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă