6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSindicaliştii Sanitas cer demisia ministrului Muncii: Abject este modul în care dumneavoastră...

Sindicaliştii Sanitas cer demisia ministrului Muncii: Abject este modul în care dumneavoastră trataţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială

În urma deciziei Tribunalului Bucureşti de a califica greva Sanitas drept ilegală, sindicaliştii i-au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, în care i se cere demisia ca urmare a unei postări a acestuia de pe pagina sa de Facebook în care susţine că liderii sindicalişti “ar face jocurile PSD” şi că regretă faptul că au fost atrase cadrele medicale.


Citește și: Tribunalul Bucureşti a decis: Greva Sanitas este ilegală. Sindicaliștii Bărăscu și Sepi așteaptă motivarea instanței. Ministrul Muncii regretă implicarea cadrelor medicale în jocul ”abject” al PSD


“Am atenţionat de mai multe ori pe liderii Sanitas cu privire la ilegalitatea grevei. Le-am spus clar şi răspicat că fac jocurile unui PSD care îi va atrage în cloaca specifică, în care încălcarea legii este regulă. Regret că au fost atrase în acest demers abject cadrele medicale pe care le respect pentru rolul crucial pe care îl joacă în societate. Manevrele de pomană electorală ale PSD/ALDE, de a se folosi de greva pentru a crea aparenţa de urgenţă şi a justifica încălcarea altei legi, a responsabilităţii fiscal-bugetare, ce precizează clar că este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 zile înainte de alegeri, sunt astfel demontate. Din nou realizam de ce sunt importante aceste alegeri – nu pentru a stabili detalii doctrinare de politică publică, ci pentru a trece de la încălcarea flagrantă şi repetată a legii la respectarea acesteia, de la captura statului pentru gaşca de partid la o bună guvernare cu respect pentru toţi cetăţenii, de la corupţie la onestitate”, a scris Dragoş Pîslaru pe Facebook.

 

În scrisoarea deschisă, sindicaliştii cer demisia lui Dragoş Pîslaru din funcţia de ministru al Muncii. Sindicaliştii îl condamnă pe Dragoş Pîslaru de targiversarea luării deciziilor concrete pentru cadrele medicale.

“Considerăm că am urmat toţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare până la declanşarea grevei generale. Şi răspunsul dumneavoastră ? Am atras cadrele medicale într-un demers abject şi cerem pomeni, noi, cei care veghem la sănătatea populaţiei ? Abject este modul în care dumneavoastră trataţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială. Abject este că aţi tergiversat luarea unor decizii concrete şi corecte pentru cadrele medicale. Abject este modul în care dumneavoastră minţiţi acest popor şi vă ascundeţi în spatele unor scuze care nu au nici o bază reală. (..) Abject este să spuneţi că “este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 de zile înainte de alegeri” şi tot abject este ca dumneavoastră să cunoaşteţi cererile angajaţilor din Sănătate înainte de apariţia de OUG nr. 43 şi să nu le daţi curs”, se arată în scrisoarea deschisă adresată ministrului Muncii.


Citeşte şi: Ministrul Muncii atrage atenţia că PSD s-a folosit de greva Sanitas, determinându-i să încalce legea. Pîslaru regretă implicarea cadrelor medicale “în acest joc abject”


Tribunalul Bucureşti a decis, joi, că greva din Sănătate este ilegală. Decizia este executorie. Revendicările solicitate în cadrul manifestaţiilor din 19 octombrie nu vor fi soluţionate, iar angajații din Sănătate au decis să intre de luni în grevă generală, pe perioadă nedeterminată. Decizia instanței vine după ce Ministerul Sănătății a sesizat, luni, 31 octombrie, judecătorii privind modul nelegal în care a fost organizat acest protest, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Federația SANITAS a fost atenționată în repetate rânduri că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă.


Citeşte şi: Manipulare. Regele sindicatelor a jucat cartea grevei pentru PSD: Ordonanța de urgență privind veniturile bugetarilor a fost deblocată politic în campanie

 

Totodată, Ministerul Muncii a comunicat Federației SANITAS că, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, nu poate declanșa conflictul colectiv de muncă deoarece există un contract colectiv de muncă (CCM) încheiat și înregistrat legal la nivelul sectorului de activitate „Sănătate. Activități Sanitar – Veterinare”. Valabilitatea contractului este până la 31.12.2016 si, potrivit legii, pe durata existenței unui CCM, angajații nu pot declanșa un conflict colectiv de muncă.

Prin urmare, nicio revendicare a Federației SANITAS, respectiv modificarea OUG 43/2016 și a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanșării unui conflict colectiv de muncă.

Decizia instanței poate fi atacată cu recurs.


Citeşte şi: Președintele sindicatului Sanitas, care a declanșat greva generală în Sănătate, câştigă 7.500 de euro pe lună

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă