34.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialSindicatele funcţionarilor din Parlament ameninţă cu "acţiuni de protest necontrolate"

Sindicatele funcţionarilor din Parlament ameninţă cu „acţiuni de protest necontrolate”

Membrii Birourilor Permanente reunite discută la această oră cu reprezentanţii sindicatelor funcţionarilor publici parlamentari, care cer rezolvarea problemelor privind statutul lor, ameninţând că, în caz contrar, vor declanşa „acţiuni de protest necontrolate”, potrivit NewsIn.

Printr-o adresă trimisă Conducerii celor două Camere, sindicatele au solicitat o întâlnire cu membrii Birourilor reunite, pe tema statutului funcţionarilor publici parlamentari „în scara de valori sociale în statul de drept”. „Motivăm urgenţa acestei întâlniri prin dorinţa de a evita declanşarea unor acţiuni de protest necontrolate şi eventualele ingerinţe şi speculaţii ale mass-media”, se arată în adresă.

Birourile Permanente reunite discută la această oră cu reprezentanţii sindicatelor.

Cele mai citite

Ce diferențe există între diversele tipuri de covorașe auto

Covorașele auto influențează direct modul în care îți păstrezi mașina curată și protejată. Ele apără podeaua de apă, noroi, sare și uzură zilnică,...

Ilie Bolojan, înaintea evaluării Moody’s: „Am fost cinstiți cu românii, am muncit din greu”. Critici la adresa alianței PSD-AUR

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că măsurile adoptate de Guvern au contribuit la îmbunătățirea situației bugetare și avertizează că instabilitatea politică poate afecta încrederea...

UEFA pune din nou presiune pe FIFA! Amenințarea cu boicotul Cupei Mondiale revine în prim-plan

UEFA susține că retragerea proiectului privind comercializarea competițiilor FIFA nu este suficientă și își menține poziția critică față de Gianni Infantino.Conflictul dintre UEFA și...
Ultima oră
Pe aceeași temă