11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSituație critică într-un sat din Neamț. 400 de familii sunt izolate din...

Situație critică într-un sat din Neamț. 400 de familii sunt izolate din cauza drumului înzăpezit

Satul Mesteacăn din comuna Icușești este izolat de restul populației din cauza drumului înzăpezit, care este singura cale de acces către cele 400 de familii, transmite agerpres.

Din această cauză, o gravidă ce prezenta contracții, a fost transportată cu o șenilată de echipajele ISU Neamț și Bacău.

“Comitetul Local pentru Situații de Urgență va primi în cursul acestei dimineți un utilaj greu, contractat pentru deszăpezire, astfel încât până la orele 12,00 localitatea Mesteacăn să fie deblocată din punct de vedere al accesului auto. În ceea ce privește drumurile naționale și județene, în acest moment nu sunt porțiuni blocate sau închise”, a declarat, în comunicatul de presă, prefectul Niculina Dobrilă.


Ninsorile se întorc, marți seara, în cea mai mare parte a țării. Până miercuri, va fi în vigoare și un cod portocaliu de ger. Temperaturile ar putea ajunge până la -29 de grade


Cursurile școlare sunt suspendate și marți în județul Neamț. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va anunțat marți după prânz dacă orele la cursuri vor fi reluare sau vor fi în continuare suspendate.

Pentru județul Neamț este în vigoare o avertizare meteorologică de cod portocaliu de ger.

Cele mai citite

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă