19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSituație de criză în Ialomița. O femeie a născut acasă pentru că...

Situație de criză în Ialomița. O femeie a născut acasă pentru că ambulanța nu a ajuns la ea

În județul Ialomița, o femeie a născut acasă ajutată de un asistent medical, pentru că ambulanța nu a putut ajunge la timp la ea. Mama şi nou-născutul, ambii în stare bună, au fost ulterior preluaţi de o ambulanță şi duşi la o unitate sanitară, arată digi24.

Femeia a fost ajutată de un asistent medical de la Serviciul de Ambulanţă care a reuşit să ajungă la ea, dar nu a mai avut timp să o ia şi să o ducă la spital. 

Echipajul medical nu a putut ajunge la ea din cauza viscolului puternic ce a făcut drumurile impracticabile.

Pompieriii din Ialomiţa au intervenit pentru mai multe situaţii de urgenţă, inclusiv pentru deblocarea unui microbuz cu copii rămas înzăpezit pe A2.

O altă misiune foarte dificilă a pompierilor din Ialomiţa a avut loc în localitatea Andrăşeşti, unde echipajele medicale au fost solicitate să intervină la un copil în vârstă de 8 luni, cu febră mare.

Salvatorii au parcurs o distanţă de 18 kilometri în două ore, iar în final au reuşit să preia copilul şi să îl ducă la spital.


Județul Ialomița se află sub cod portocaliu de viscol încă de ieri noapte, de la ora 21. Codul urmează să fie scos astăzi, la ora 15, dar Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că acest lucru se va face în funcție de evoluția vremii.

Codul portocaliu de viscol se menține în cinci județe, cel puțin până la ora 15

 

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă