10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialȘoferul care a comis un accident soldat cu un mort și zece...

Șoferul care a comis un accident soldat cu un mort și zece răniți, în prima zi de Paște, a fost arestat preventiv

Magistrații Judecătoriei Corabia au dispus luni arestarea preventivă a șoferului care a provocat, în prima zi de Paști, la Vișina, un accident rutier în urma căruia o persoană a murit și 10 au fost rănite, conform portalului instanței, informează Agerpres.

Bărbatul a fost reținut duminică și este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a solicitat luni arestarea preventivă a conducătorului auto, iar judecătorii au admis solicitarea procurorilor. Soluția pronunțată la Corabia poate fi contestată în termen de 48 de ore.

"Admite propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, în dosarul de urmărire penală nr. 349/P/2017. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului Mocanu Ionuț Valentin, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, (…) pentru o durată de 30 de zile de la data de 17.04.2017 până la data de 16.05.2017 inclusiv", se precizează în soluția dată luni, în camera de consiliu, de Judecătoria Corabia.

În dimineața zilei de 16 aprilie, în jurul orei 4,30, în comuna Vișina, la intersecția DJ 604 cu DN 54, s-a produs un accident rutier în urma căruia un bărbat de 49 de ani a murit și 10 persoane (șapte bărbați și trei femei) au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații.

În accidentul rutier de la Vișina au fost implicate două autoturisme — o mașină Dacia Logan și un VW Golf — în care se aflau 11 persoane, iar trei dintre acestea au rămas încarcerate și a fost necesară intervenția unui echipaj de descarcerare de la ISU Olt.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă