16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialȘoferul care l-a ucis, într-un accident, pe prim procurorul Flavius Chiș, găsit...

Șoferul care l-a ucis, într-un accident, pe prim procurorul Flavius Chiș, găsit MORT

Şoferul sloven care i-a ucis pe prim-procurorul arădean Flavius Chiş şi pe membrii familiei acestuia într-un accident petrecut pe o autostradă de lângă Ljubljana, după care a fugit, a fost găsit mort, conform presei locale, citată de Mediafax

Autorităţile suspectează că s-a sinucis.  

Publicațiile din Slovenia citează oficiali din Poliție, care au declarat, joi, că a fost confirmată moartea șoferului căutat în urma accidentului în care au murit patru români. 

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit încă de duminică într-o pădure aflată între localitățile slovene Logatec și Laze, iar polițiștii au primit informații că este vorba despre Stanka Brajerja (50 ani), șoferul cisternei implicate în accidentul din 13 iulie, în care au murit prim-procurorul arădean Flavius Chiş, soţia, copilul şi soacra acestuia, potrivit zurnal24.si.

Citește și: Accident TRAGIC: Prim-procurorul Flavius Chiș și familia sa, morți într-un accident de mașină. Reacția MAE

Autoritățile slovene au confirmat abia joi identitatea, după ce au primit rezultatele testelor ADN.

Conform altor publicații locale, polițiștii nu au, în acest moment, suspiciuni privind cauzele morții bărbatului, pe corpul căruia nu au fost găsite urme de violență, astfel că există suspiciunea că acesta s-a sinucis.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Flavius Chiș, a murit, în 13 iulie, într-un accident rutier petrecut pe o autostradă din Slovenia, în care și-au mai pierdut viața soția sa, fiul său în vârstă de cinci ani și soacra sa.

Accidentul a avut loc în apropiere de Ljubliana, pe autostradă, unde autoturismul în care se afla prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Flavius Chiș, împreună cu familia sa, a fost izbit de o autocisternă condusă de un șofer, în vârstă de 51 de ani, care a fugit de la fața locului, fiind căutat de de polițiști.

Conform Direcţiei de Poliţie din Ljubljana, accidentul s-a petrecut, în 13 iulie, în apropiere de Logatec, un oraş situat la sud-vest de Ljubljana.

Colegii victimei declarau la acea vreme că Flavius Chiș, care avea 44 de ani, plecase în vacanță cu familia. Soția avea 35 de ani, iar fiul lor avea cinci ani și în toamnă ar fi mers pentru prima dată la școală. În accidentul din Slovenia a murit şi soacra procurorului, în vârstă de 60 de ani.

Flavius Chiș urma să devină prim-procuror din 15 iulie, după ce a câștigat un concurs, iar în ultimii ani a fost și purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Conform presei slovene, autoturismul în care se afla Chiș era oprit pe banda de urgență, iar o autocisternă l-a lovit și l-a proiectat în stâncile de la marginea autostrăzii.

În acident a mai fost implicat un autoturism din România, ai cărui ocupanți ar fi fost prieteni ai victimelor, care îi însoțeau în vacanță. Este vorba despre două persoane care au fost rănite, fiind internate în Slovenia.

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă