20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUn soldat s-a electrocutat într-o stație de tren, în apropiere de București

Un soldat s-a electrocutat într-o stație de tren, în apropiere de București

Un militar de la Brigada1 Rachete Sol-Aer ”Nicolae Dăscălescu” a fost transportat la un spital din Capitală, după ce s-a electrocutat în staţia CFR Chiajna, el fiind surprins de descărcarea unui arc electric în timp ce verifica încărcătura de tehnică militară transportată pe calea ferată, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN), militarul s-a electrocutat în staţia CFR Chiajna. Sublocotenentul Lucian Enache îndeplinea funcţia de şef al dispozitivului însărcinat cu paza unui transport de tehnică militară, pe calea ferată, iar pe timpul staţionării în staţia Chiajna, ofiţerul a verificat tehnica îmbarcată, în apropierea liniei de înaltă tensiune, fiind surprins de descărcarea unui arc electric.

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucureşti-Ilfov au intervenit în scurt timp şi i-au acordat militarului primul ajutor. Militarul, care a suferit arsuri la mâna şi la piciorul stâng, este conştient şi în stare stabilă, fiind transportat la un spital din Capitală. Militarii transportau tehnica de rachete sol-aer către Poligonul de trageri de la Capu Midia, pentru a participa la un exerciţiu de antrenament cu trageri de luptă.

O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene se află la faţa locului pentru a cerceta cauzele producerii incidentului.

 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă