24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialSolidaritate cu românii din Marea Britanie

Solidaritate cu românii din Marea Britanie

Peste 28.000 de lire sterline au fost strânse de 2.300 de britanici în semn de solidaritate cu familia românilor a cărui magazin din Norwich a fost distrus de un incendiu. Mai mult, câteva sute de persoane au participat inclusiv la un minting de susţinere, în care au scris mesaje împotriva rasismului şi a discriminării. Reacţia britanicilor a venit după ce unele surse au arătat că incendiul ar fi fost pus intenţionat pe fondul creşterii sentimentelor de ură faţă de străini, după referendumul Brexit.

Magazinul deţinut de familia Abraham vinde produse alimentare din Europa de Est, potrivit cotidianului regional Eastern Daily Press, citat de Mediafax. „Prezenţa la protest a fost fantastică şi este într-adevăr îmbucurător să vedem aşa de mulţi oameni aici“, a declarat Jan McLachlan, secretarul Adunării Populare din Norwich, organizatorul manifestării. „Este foarte important să rămânem uniţi pentru a arăta oamenilor din comunitatea de imigranţi din Norwich, că sunt bineveniţi aici“, a menţionat acesta.

Andreea Abraham, fiica proprietarului, în vârstă de 23 de ani, a declarat că a fost copleşită de sprijinul acordat de comunitate. „Sunt atât de bucuroasă. Nu pentru bani, dar mai ales pentru bunătate. Oamenii ne-au sprijinit şi asta e grozav. Vreau să le mulţumesc tuturor“, a precizat aceasta. Andrea a anunţat că la redeschiderea magazinului va oferi gratuit prăjituri tutoror donatorilor, iar dacă suma adunată va depăşi valoarea reparaţiilor, va dona la rândul său restul banilor.

Poliţia ia în calcul toate variantele pentru posibilele cauze ale incendierii, inclusiv o infracţiune motivată de ură, putând fi vorba de un act deli-berat de incendiere. Aceasta deoarece o cărămidă ar fi fost aruncată prin fereastra magazinului The Village Shop, aflat pe strada Magdalen, după care a izbucnit un incendiu în i nterior.

Poliţia Metropolitană a raportat o creştere de 50% în ceea ce priveşte infracţiunile motivate de ură rasială şi xenofobie de când Marea Britanie a votat, pe 23 iunie, să iasă din Uniunea Europeană. Graham James, episcopul din Norwich, a precizat că deşi nu se cunoaşte clar cauza incendiului, acesta face parte dintr-un şir tot mai tulburător de evenimente din ţară, care au vizat mai multe minorităţi etnice. „Este şocant şi trist că astfel de violenţe şi atitudini ostile capătă o asemenea expresie după referendumul de ieşire din UE“.

Deocamdată magazinul va rămâne închis, deoarece stocul de marfă a fost distrus.   

Cele mai citite

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activitãților ilicite, inaugurat în biroul de frontierã Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele vamale, atât...

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă