16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialSolistul Leo Iorga, operat de cancer

Solistul Leo Iorga, operat de cancer

Solistul rock Leo Iorga, în vârstă de 50 de ani, a fost operat cu succes vineri, la Spitalul Monza din Bucureşti, relatează Mediafax.

Medicii i-au operat o tumoră cerebrală de circa trei centimetri, într-o intervenție care a durat trei ore. 

"A fost cea mai uşoară operaţie din această săptămână. Pacientul ar putea fi externat duminică, iar după zece zile şi-ar putea relua activitatea", a precizat medicul care a condus operaţia, Sergiu Stoica.

Întrebat dacă Leo Iorga va avea nevoie de radioterapie, medicul a spus că acest lucru îl vor decide oncologii.

La spital au venit, pentru a fi alături de Iorga, familia şi prieteni ai acestuia.

În urmă cu trei ani, Leo Iorga a fost operat tot pentru scoaterea unei tumori canceroase, de la plămâni. Intervenţia a fost făcută la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală.

Muzicianul Adrian Ordean a scris, la sfârşitul săptămânii trecute, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook, că Leo Iorga mai are nevoie de 8.000 de euro pentru această intervenţie chirurgicală de extirpare a tumorii cerebrale. În acest sens, pe Facebook a fost creată pagina "Alături de Leo Iorga", pe care a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Leo Iorga.

Duminică, Leo Iorga a declarat pentru MEDIAFAX că a aflat prin intermediul unei televiziuni că Fundaţia Creştină "George Becali" ar fi interesată să susţină financiar intervenţia sa chirurgicală. Leo Iorga a precizat că a fost contactat în acest sens de reprezentanţi ai televiziunii respective, însă nu a fost contactat direct de reprezentanţii fundaţiei.

Ulterior, însă, reprezentanţii Fundaţiei "George Becali" l-au contactat pe artist şi au donat o sumă de bani pentru intervenţia chirurgicală a artistului, după cum au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii cântăreţului. Aceştia nu au precizat despre ce sumă este vorba.

"Reprezentanţii fundaţiei au luat legătura cu noi şi au donat o sumă, aşa cum au făcut şi alte persoane. Am primit foarte multe telefoane de susţinere şi fiecare a donat cât a putut. Oricum va fi în tratamente postoperatorii, care sunt la fel de costisitoare", au mai spus reprezentanţii lui Leo Iorga.

Solistul rock Leo Iorga a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că a aflat săptămâna trecută că trebuie să suporte o intervenţie chirurgicală de urgenţă, pentru extirparea unei tumori cerebrale, precizând că înainte de Paşti a avut "o criză mare de convulsii" şi a urmat un tratament care "l-a anchilozat".

"Săptămâna trecută am aflat că trebuie să fac această intervenţie chirurgicală de urgenţă. Am urmat un traseu şi, pentru că asupra metastazelor mele cerebrale a fost intervenit din septembrie, una dintre ele a dispărut complet. Dar înainte de Paşti am avut o criză mai mare de convulsii, ca un fel de convulsii epileptice. Tratamentul respectivelor crize m-a anchilozat, adică nici nu mai pot să mă ţin pe picioare şi atunci m-am întors la suita de medici (…) Radiologic nu se mai poate intra acum, pentru că formaţiunea rămasă acolo a fost foarte expusă radiologic (…) Şi atunci singura soluţie viabilă, preferabilă, a fost intervenţie chirurgicală directă, însă la foarte multe spitale de stat mi s-a spus că riscurile sunt de paralizie totală sau parţială şi singurul loc unde l-am găsit pe doctorul Sergiu Stoica a fost la spitalul privat Monza", a declarat Leo Iorga, duminică, pentru agenţia Mediafax.

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, a făcut parte, printre altele, din trupele Cargo, Compact şi Schimbul 3. În 2012, el a fondat, împreună cu Adrian Ordean, trupa Pact, care a lansat, în aprilie 2014, albumul "Numărul Unu".

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă