21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialSorin Ovidiu Vîntu a vorbit, în sfârșit, despre bufnițele lui Ghiță: Cu...

Sorin Ovidiu Vîntu a vorbit, în sfârșit, despre bufnițele lui Ghiță: Cu toții am căzut pradă măcar unor specimene dezgustătoare. Ceea ce a făcut Ghiță zilele astea, îl plasează sub ultima treaptă a acestora

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu susține că, în ultima perioadă, în spațiul public se pot observa „căzăturile” a trei oameni politici – fostul președinte Traian Băsescu, fostul premier Victor Ponta și deputatul Sebastian Ghiță -, ceea ce îi determină pe mai mulți judecători, procurori, jurnaliști și politicieni „să trăiască un sentiment de maxim disconfort, la ideea că se vor pomeni și nuemele lor în lanțul de fărădelegi orchestrate și executate fără nicio urmă de remușcare sau teamă”.

Într-un mesaj postat pe blogul său, SOV susține că, în ultimul an, foarte mulți politicieni au intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție, „căpătând statul de penali” sau fiind îndepărați din funcții.  În opinia acestuia, „miza este una mult mai mare”, aceea de „retragere a seviciilor din zona politicului”.

„Am văzut în ultimul an foarte mulți politicieni – aflați la vârful partidelor politice și suspectați de a fi ofițeri acoperiți ai diverselor structuri de inteligență – intrând în colimatorul  D.N.A și căpătând statutul de <<penali>> sau îndepărtați din funcții. Așa cum se știe, aceste structuri au infestat toate centrele de putere sau de influență din societatea românească, partidele politice nefăcând excepție. La început au căzut ca spicele, politicienii și oamenii de afaceri suspectați de a fi ofițeri acoperiți S.I.E. (Serviciul de Informații – n.r). E, toată lumea fiind convinsă că în spatele acestui carnagiu se află S.R.I. (Serviciul Român de Informații – n.r), folosind-o ca instrument pe Laura Codruța Kovesi și pe acoperiții din presă ca factori de presiune. Ca răspuns, naivul și impetuosul Mihai Răzvan Ungureanu se aruncă în luptă întocmai ca un Don Quijote modern, numai că a încurcat borcanele și, în loc să-și vadă de morile lui de vânt, s-a aruncat cu toată forța asupra Dulcineei, folosind drept lance o puternică agenție de spionaj privată din Israel, cu ajutorul căreia spera să-i păteze definitiv onoarea acestei monstruoase arestatoare de acoperiți S.I.E. Și cum în viață nu e ca în romane, Sancho Panza l-a trădat, Black Cube l-a vândut iar el și-a dat demisia, neînțelegând nici în ultima clipă că jocul este mult mai mare și are o cu totul altă miză. Abia când au început să cadă piese grele din zona presupusă a acoperiților S.R.I.-ului lucrurile au început să se clarifice, iar odată cu punerea sub acuzare a lui Blaga ele au devenit evidente. S-a decis retragerea serviciilor din zona politicului”, scrie el.

Vîntu continuă postarea susținând că lui Victor Ponta, Sebastian Ghiță, Adriean Videanu, Gabriel Oprea, Vasile Blaga și mulți alții, nu li s-au fabricat dosare. 

„Să ne înțelegem, asta nu înseamnă ca Ponta, Ghiță, Videanu, Oprea, Blaga și mulți alții sunt nevinovați și li s-au fabricat dosare. Dimpotrivă, dosarele lor sunt mult mai nevinovate în raport cu uriașele potlogării care nu s-au constituit încă în dosare penale (numai “prietenul meu” Ghiță are peste 200 de contracte cu bani furați de la stat), dar decizia îndepărtării lor este una strict politică și are rolul de a normaliza buna funcționare a statului, anulând parte din puterea nelegitimă a serviciilor de informații”, mai precizează omul de afaceri.

El îți continuă postarea vorbind despre trei politicieni: fostul președinte Traian Băsescu, fostul premier Victor Ponta și deputatul Sebastian Ghiță.

Sebastian Ghiță

Sorin Ovidiu Vîntu critică autodenunțul deputatului Ghiță privind un posibil plagiat al lucrării de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Cu toții am văzut în viață multe ticăloșii, cu toții am căzut pradă măcar o dată în viață unor specimene dezgustătoare, din pricina naivității, a neatenției sau a bunei credințe. Ceea ce a făcut zilele astea Sebastian Ghiță îl plasează sub ultima treaptă chiar și în zona acestor specimene. Faptul că a dezonorat public o femeie, indiferent cine sau ce este aceasta, prin prezentarea unor cadouri sau prin devoalarea adresei private de mail, justifică pe deplin titlul pe care l-am dat acestui pasaj. Spaima animalică pe care nu reușește nici alcoolul și nici drogurile s-o alunge, ni-l arată pe acest individ în lumina lui reală. La fel ca celelalte două căzături, el speră că va reuși să blocheze celelalte dosare care sunt în lucru la D.N.A. iar, dacă nu, măcar să poată comunica faptul că aceste dosare sunt fabricate din dorința de răzbunare a unei femei. Sunt convins că între cei doi au avut loc întâlnirile evocate de specimen dar mă îndoiesc serios că ele au depășit cadrul unor întâlniri semi-formale, făcute la sugestia unui Băsescu sau Ponta și imposibil de refuzat de către un salariat al statului. Așa cum v-am spus, împletirea unor jumătăți de adevăruri cu minciuni este una dintre specialitățile casei la acest triumvirat de ticăloși dar, în cazul lui Ghiță, cocaina și alcoolul l-au făcut să pună pe piață o porcărie care se poate demonta cu o singură întrebare: Dacă era prietena lui “apropiată”, ce-a apucat-o să-i facă o întreagă lizieră de dosare?”, scrie el.

El afirmă că „nu are niciun motiv” să o apere pe șefa DNA, „în afara bunului simț și a unei cunoașteri profunde a sistemului care funcționează în România”.

„Nu se pune problema fabricării dosarelor, ci a declanșării lor atunci când decidentul politic o cere – și nu doar a declanșării lor ci și a stopării altor dosare la aceeași decizie politică, în funcție de anumite comandamente ce țin de strategia politică a acestuia. Acest lucru se întâmplă urmare a porcăriei făcute de Monica Macovei (într-unul dintre numeroasele sale acte de slugărnicie criminal), care a trecut prin Parlamentul României, prin anul 2005, un pachet de legi prin care dreptul numirii șefilor de la parchetul general, DNA și al instantelor a fost luat de la CSM și trecut la Președinție. Prin acest act, a readus controlul politic asupra justiției și a anulat practic rațiunea de a fi a CSM-ului, cel care astăzi nu face mai nimic, tocând banii statului de pomană. Prin votarea pachetului legislativ propus de sinistra individă, ministresă de justiție pe atunci, parlamentarii au semnat actul de deces al independeței justiției, aceiași parlamentari care astăzi urlă că justiția e o scroafă ce execută ordinele de la Cotroceni”, a scris el.

Traian Băsescu

Sorin Ovidiu Vîntu lasă să se înțeleagă că Traian Băsescu ar fi implicat în dosarul Microsoft.

„Este evidentă teroarea cumplită care-l bântuie pe individ în fiecare moment al existenței sale din ultimii doi ani. Supus unei tehnici de cezariană preluată de la canibali (se mănâncă femeia din jurul copilului), s-a trezit cu fratele în pușcărie, cu fiica și ginerele puși sub acuzare, cu amanta arestată și cu foarte mulți dintre locotenenții lui în diverse etape de cercetare și urmărire penală. Mai devreme sau mai târziu, pentru a-și ușura pedepsele, unii dintre ei vor începe să vorbească. Atunci se va vedea că din sutele de milioane de euro furați de cuplul Udrea-Cocoș, el nu s-a mulțumit doar cu un pupic gingaș, aplicat pe pleoapa ochiului stâng”, scrie el.

Victor Ponta

Despre fostul premier scrie că a făcut un „jaf masiv din banii publici”.

„Convins fiind că va ajunge președinte, după ce l-a împins pas cu pas pe Antonescu să rupă U.S.L-ul, Ponta a început să acționeze ca o huidumă, fără a gândi la consecințele pe termen mediu sau lung ale acestor acțiuni. Jocul la două capete, minciuna perpetuă și lăcomia au definit perioada în care acesta a exercitat o parte importantă a puterii. Ca premier, dincolo de osanalele pe care unele mijloace mass-media încă i le mai ridică, individul a fost o catastrofă. Majorarea cheltuielilor și scăderea concomitentă a încasărilor au produs consecințe severe pe termen mediu și lung, prin micșorarea investițiilor până la un nivel nesemnificativ. Jaful masiv din banii publici făcut prin vehicule puse la dispoziție de Ghiță și acoliții lui, precum și libertatea totală dată lui Dragnea – pentru a-i închide gura, și de care acesta a profitat din plin – sunt doar câteva argumente care vin să-mi susțină afirmația în materie de guvernare internă. Pe plan extern, prezența lui la Olimpiada de la Soci – într-un moment în care fricțiunile dintre SUA și Federația Rusă erau în plin proces de escaladare, încercarea deschiderii pieței românești chinezilor în momentul în care războiul comercial dintre China și Uniunea Europeană era în toi, servilismul afișat la Bruxelles când a acceptat necondiționat impunerile ocazionate de suspendare lui Băsescu, aduc alte argumente în favoarea etichetării guvernării Ponta drept catastrofală”.

Totodată, omul de afaceri susține că Victor Ponta „n-a avut niciun scrupul în a-i vinde partidul lui Băsescu, pe sub mână”.

„Celebrul pact de coabitare, îndepărtarea player-ilor importanți în frunte cu A. Năstase și Ion Iliescu, externalizarea puterii partidului în favorea unui derbedeu care negocia în numele partidului funcțiile cele mai importante din stat cu metresa lui Băsescu, arată caracterul deficitar, lipsa de scrupule, lipsa de principii și o lipsă totală de viziune. Exact ca și în cazul lui Băsescu, și el vede amenințarea din ce în ce mai concretă a zăbrelelor de la Rahova. Astfel, încearcă disperat o soluție, atacându-i la baionetă pe Iohannis și pe Kovesi: speră că atunci când furturile pe care le-a făcut împreună cu Ghiță ori când povestea cu vizita făcută în Kazakhstan împreună cu salariatul de sacrificiu al lui Ghiță (prin care acesta își face treburile mudare, Alex Iacobescu – ăla cu celebrul împrumut fictiv de 90 milioane euro) vor căpăta consistența unor dosare penale, el va putea țipa ca din gură de șarpe că este o victimă politică”, mai precizează SOV, în postarea de pe blog.

Cele mai citite

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...
Ultima oră
Pe aceeași temă