10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFilmul Soy Nero, câștigător la București

Filmul Soy Nero, câștigător la București

Lungmetrajul "Soy Nero", în regia lui Rafi Pitts, a câştigat Marele premiu al celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF), în cadrul unei gale ce a avut loc sâmbătă la Cinema Elvira Popescu din Capitală. 

Forţa artistică a poveştii, care a reuşit să depăşească prin mesajul ei graniţele spaţiale şi temporale, vorbind despre drame ale actualităţii, au afirmat membrii juriului în motivarea lor pentru alegerea câştigătorului marelui premiu, potrivit Agerpres. 

Prezent pe toată perioada festivalului la Bucureşti, regizorul Rafi Pitts a mulţumit pentru premiu atât juriului şi echipei cu care a lucrat la realizarea filmului, cât şi scenaristului Răzvan Rădulescu. 

"Soy Nero" spune povestea lui Nero, un mexican deportat, care se întoarce ilegal în SUA în căutarea propriei identităţi. El se înrolează în armată prin programul "green card", căutând o scurtătură către cetăţenia americană. 

Premiul pentru Cea mai bună regie a fost câştigat de "L'avenir", regizat de Mia Hansen-Love. Distincţia a fost acordată pentru "umorul rafinat cu care este tratată problema apăsătoare prin care trece o femeie", potrivit motivaţiei juriului. 

La categoria Cel mai bun scenariu, premiu a fost acordat producţiei din Bosnia Herţegovina "Death in Sarajevo", regizor şi co-scenarist Danis Tranovic, pentru "modul strălucit în care combină realitatea contemporană cu reflecţiile emoţionante asupra trecutului". 

Filmul "The Boss's Daughter", cu regia şi scenariul semnat de Olivier Loustau, a obţinut o Menţiune specială din partea juriului. 

La ediţia din acest an a BIFF, juriul secţiunii principale a fost prezidat de Marie Pierre Duhamel Muller şi i-a mai avut în componenţă pe Elena Cristodoulidou, Enrico Vannuci, Gabriel Dettre şi Cristian Tudor Popescu. 

Premiul criticii, la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, a fost acordat peliculei "A Dragon Arrives", regizat de Mani Haghighi. 

Premiul a fost acordat "pentru că arată o altă faţă a cinematografiei iraniene şi combină foarte ingenios mai multe genuri – film noir, documentar, fantasy", potrivit motivaţiei juriului. 

Juriului criticii i-a avut în componenţă pe criticul de film Magda Mihăilescu, Ruxandra Grecu şi Florentina Ciuvercă. 

La finalul ceremoniei de premiere, Dana Dimitriu Chelba, iniţiatoarea festivalului, a afirmat că este mulţumită de selecţia care a fost făcută pentru festival şi, chiar dacă festivalul s-a desfăşurat doar în două săli, "lucrurile au mers bine". 

"Selecţia acestui festival a fost întotdeauna o selecţie de filme bune, eu mă mândresc cu acest lucru, şi continuă să fie o selecţie de filme bune. Festivalul a avut în plus anul acesta două secţiuni şi filme poate mai europene decât în celelalte selecţii anterioare", a declarat Dana Dimitriu Chelba, pentru AGERPRES, precizând organizatorii au avut ceva greutăţi în organizarea festivalului în doar două săli, cea de la Elvira Popescu şi sala de la Muzeul Ţăranului Român. 

Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) se desfăşoară în perioada 18-24 aprilie. În ultima zi a evenimentului vor fi prezentate o serie de reluări, cărora li se alătură şi "Retribution", o peliculă care a fost cerută insistent de public pentru a fi reprogramată, potrivit Danei Dimitriu Chelba. 

Organizat de Fundaţia Charta, BIFF se desfăşoară cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaştilor din România şi al Institutului Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă