18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSpitalul Județean de Urgență Pitești: Alte două persoane, internate cu suspiciuni de...

Spitalul Județean de Urgență Pitești: Alte două persoane, internate cu suspiciuni de gripă sezonieră. Numărul pacienților a ajuns la 21

Alte două persoane au fost internate, în ultimele 24 de ore, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, cu suspiciuni de gripă sezonieră. Astfel, numărul pacienţilor diagnosticați cu gripă sezonieră, aflaţi sub supraveghere şi tratament, a ajuns la 21, informează Agerpres.

În spitalul din Piteşti sunt internaţi 17 pacienţi cu suspiciuni de gripă, precum şi patru cazuri în care diagnosticul a fost confirmat, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş. Doi pacienţi cu suspiciuni de gripă sunt internaţi în secţia Anestezie Terapie Intensivă, 12 în Secţia Boli Infecţioase Adulţi şi trei la Boli Infecţioase Copii. În ceea ce priveşte cazurile confirmate, un pacient se află la Secţie Anestezie Terapie Intensivă, unul la Pneumologie şi doi la Boli Infecţioase Copii. În celelalte spitale din judeţ nu sunt pacienţi internaţi cu gripă sau suspiciuni de gripă, potrivit reprezentanților Prefecturii Argeș. 

Doi pacienţi internaţi la SJU Piteşti cu gripă sezonieră şi alte afecţiuni au murit săptămâna trecută, după ce şapte decese din cauze similare s-au înregistrat în luna februarie în aceeaşi unitate medicală. Ultimii doi pacienţi care au decedat aveau 43 de ani şi sufereau de probleme hepatice şi respiratorii. 

Citește și: Un bărbat nevaccinat a murit de gripă

Şapte dintre cei 16 pacienţi internaţi în luna februarie la SJU Piteşti cu gripă sezonieră au murit, în toate cazurile de deces fiind vorba de pacienţi care aveau şi alte afecţiuni asociate, conform datelor comunicate de reprezentanţi unităţii medicale. 

Bolnavii, cu vârste între 36 şi 70 de ani, au decedat în urma unor complicaţii pulmonare – suprainfecţie bacteriană pe fond de imunitate scăzută, multiple comorbidităţi şi decompensarea unor afecţiuni cronice, potrivit aceleiaşi surse. 

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă