11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialStart în Regata Marilor Veliere

Start în Regata Marilor Veliere

Cele mai frumoase veliere din lume, precum Mircea, Kruzenshtern Nadezhda sau MIR, au pornit duminică într-o cursă pe Marea Neagră, navigând în linie, unul după altul, de-a lungul țărmului Constanței și Mamaiei.

Navele se vor întrece în competiţia numită Regata Marilor Veliere până la Novorossissk, Rusia, unde trebuie să ajungă până pe 15 septembrie. De aici, velierele se vor îndrepta spre Soci, Rusia, iar apoi spre Varna, Bulgaria, unde vor ajunge pe 1 octombrie.

În timpul cursei, velierele vor naviga numai cu ajutorul forței vântului. Organizatorii spun că este permisă folosirea motoarelor doar dacă este o situație de urgență și dacă siguranța navei și cea a echipajului sunt puse în pericol.

Până la plecarea pe mare, turiștii și constănţenii au putut vizita velierele. În primele trei zile, circa 90.000 de persoane au ajuns în Portul Constanța, să vadă navele.

La acestea se adaugă cei care au sosit ieri, pentru a asista la ple­care. Pentru ceremonia de închidere a fost pregătit un foc de artificii și un spectacol de lasere.  

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Ultima oră
Pe aceeași temă