6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialStaţiunea Căciulata, inundată în urma unei ploi torenţiale

Staţiunea Căciulata, inundată în urma unei ploi torenţiale

Centrul staţiunii Căciulata, din judeţul Vâlcea, a fost inundat în urma unei ploi torenţiale, marţi după-amiază, circulaţia pe principala arteră rutieră care traversează oraşul fiind blocată şi toate maşinile fiind direcţionate pe şoseaua de centură a oraşului, informează Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene Vâlcea, în urma precipitaţiilor abundente de marţi după-amiază, principala arteră de circulaţie care traversează staţiunea Căciulata a fost complet închisă traficului rutier din cauza cantităţii mari de apă adunată pe carosabil.

Toate maşinile aflate în tranzit sunt deviate, la ora transmiterii acestei ştiri, pe drumul naţional 7CC, care este centura ocolitoare a oraşului.

Staţiunea Căciulata a fost afectate de inundaţii şi săptămâna trecută, când traficul rutier în centrul oraşului a fost, de asemenea, deviat din cauza debitului mare al precipitaţiilor.

Marţi după-amiază, mai multe judeţe se află sub avertizare hidrologică. Astfel potrivit unei informări date publicităţii de Prefectura Dâmboviţa, pentru acest judeţ a fost emisă o avertizate hidrologică cod portocaliu ce vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşirea cotelor de inundaţie, afectate fiind bazinele superioare ale râurilor Ialomiţa şi Prahova.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă