14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialStatul va continua să finanţeze construirea Catedralei Mântuirii Neamului

Statul va continua să finanţeze construirea Catedralei Mântuirii Neamului

Senatul a respins, luni, propunerea deputatului Remus Cernea ca statul să nu finanţeze construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Proiectul prevedea că fondurile destinate construirii Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române fără contribuţii din bugetele Ministerului Culturii şi Cultelor, autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor instituţii publice. 

La dezbaterile asupra proiectului, care au avut loc săptămâna trecută, Remus Cernea a arătat că biserica are dreptul să iniţieze lăcaşuri de cult, dar problema este măsura în care statul român susţine construcţia acestei catedrale şi de noi biserici. "În utlimii 26 de ani a existat un exces evident de resurse publice alocate construcţiei de noi biserici. Sunt mii de biserici noi sau în diferite faze de construcţie, în timp ce statul român nu a reuşit să ridice măcar un spital nou din banii publici", a afirmat Cernea, adăugând că în societate există un curent tot mai puternic împotriva finanţării catedralei şi de noi biserici din bani publici. 

Potrivit Agerpres, Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul pentru culte, a spus că finanţarea construcţiei unei catedrale a fost asumată de statul român în urmă cu aproximativ 130 de ani, după proclamarea României ca regat în 1881, însă a fost de mai multe ori amânată. "Finanţarea construirii şi reparării lăcaşurilor de cult aparţinând celor 18 culte religioase din România constituie sprijinul oferit de către stat pentru exercitarea libertăţii religioase de către cetăţeni, fiind o formulă democratică asumată de majoritatea Guvernelor din ţările membre ale UE. Prin cofinanţarea Catedralei Mântuirii Neamului de către Guvernul României, prin Secretariatul pentru culte, statul român înţelege să sprijine Biserica Ortodoxă Română, organizaţie religioasă care integrează peste 86,5% din populaţia României, în edificarea celui mai important proiect al său. (…) Ridicarea de noi lăcaşuri de cult nu este un capriciu, ci o necesitate liturgică. Iniţiativa ar crea o discriminare în raport cu principiul dreptului la libertatea religioasă în sensul că ar elimina posibilitatea sprijinirii financiare a unui singur lăcaş de cult din România", a adăugat acesta. 

Mai mulţi senatori s-au exprimat împotriva proiectului. Varujan Vosganian, senator ALDE, a arătat că bisericile şi mănăstirile reprezintă adevărata cultură românească. "Singurele amintiri pe care le are România din perioada Evului Mediu sunt bisericile şi mănăstirile noastre. Mă întreb ce ar fi turismul nostru în Bucovina, în Moldova de nord, în zona Vâlcei fără bisericile şi mănăstirile pe care, în nesăbuinţa lor, domnitorii le-au construit", a adăugat Varujan Vosganian. 

Senatul este prima Cameră sesizată în privinţa acestei propuneri legislative, Camera Deputaţilor este for decizional. 

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă