17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialStelian Tănase a suferit un infarct

Stelian Tănase a suferit un infarct

Directorul general interimar al TVR, Stelian Tănase, a suferit un infarct, sâmbătă seară, iar în prezent este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, anunță pagina de Internet a televiziunii publice. 

Starea scriitorului este stabilă, iar luni va fi scos de la terapie intensivă. Surse apropiate familiei au declarat, potrivit Mediafax, că Stelian Tănase, în vârstă de 62 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale constând în montarea unui stent. Potrivit aceloraşi surse, medicii sunt optimişti în privinţa stării de sănătate a lui Stelian Tănase.

Săptămâna trecută, Stelian Tănase urma să primească votul Parlamentului pentru funcţia de preşedinte-director general al TVR, însă votul a fost amânat din lipsă de cvorum. Stelian Tănase- scriitor, politolog, scenarist, regizor şi realizator TV – a fost numit director general interimar al Televiziunii Române, de Parlament, pe 20 decembrie 2013.

Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă