23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialStudiu: românii, a doua mare comunitate de imigranţi europeni din Marea Britanie

Studiu: românii, a doua mare comunitate de imigranţi europeni din Marea Britanie

Numărul imigranţilor români înregistraţi oficial în Marea Britanie a ajuns anul trecut la circa 223.000, o creştere substanţială faţă de anul 2011, când erau înregistraţi numai 87.000, relevă un studiu întocmit de Observatorul pentru Migraţie al Universităţii Oxford. 

Conform datelor publicate miercuri, şi citate de Agerpres, românii au devenit astfel a doua comunitate de imigranţi comunitari în Marea Britanie, prima fiind cea a polonezilor, care a ajuns în anul 2015 la circa 818.000 de membri, faţă de 615.000 în 2011. Numeroşi imigranţi comunitari stabiliţi în Marea Britanie mai provin din Italia (176.000), Portugalia (140.000), Spania (137.000) şi Ungaria (96.000). 

În total, în Marea Britanie erau înregistraţi anul trecut peste opt milioane de imigranţi, dintre care peste trei milioane sunt proveniţi din statele Uniunii Europene, numărul imigranţilor comunitari fiind astfel de peste două ori mai mare faţă de cel din anul 2004. Această progresie se explică mai ales prin oportunităţile oferite de piaţa britanică a muncii, în contrast cu cele din ţările de origine ale imigranţilor. 

Raportul remarcă la acest capitol faptul că, în medie, salariile din Marea Britanie sunt de 4,2 ori mai mari faţă de cele din România şi de 1,8 mai mari faţă de cele din Polonia. Este menţionată de asemenea situaţia dificilă a pieţei muncii din statele aflate în sud şi unde se înregistrează rate ridicate ale şomajului, cum ar fi Italia, Spania şi Portugalia, situaţie care acţionează ca un stimulent pentru imigraţie. 

Un alt factor important de atracţie este limba engleză, prima limbă de circulaţie internaţională şi mult mai accesibilă comparativ cu altele din statele dezvoltate din vestul Europei. 

Raportul mai abordează şi controversata problemă a ajutoarelor sociale, chestiune aflate în centrul dezbaterilor campaniei premergătoare referendumului prin care britanicii vor decide pe 23 iunie asupra rămânerii în UE. Astfel, în timp ce guvernul de la Londra consideră că sistemul britanic al ajutoarelor sociale creează o ‘atracţie nefirească’ pentru imigranţi, unii analişti apreciază că nu acesta este principalul factor ce determină imigranţii să aleagă Marea Britanie, argumentând că majoritatea nu beneficiază de ajutoare sociale. 

Cele mai citite

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă