19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSurse: DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara. Prejudiciul...

Surse: DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara. Prejudiciul este de 40 de milioane de euro. În dosar, actualul primar Nicole Robu şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu au calitatea de suspecţi

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara. Potrivit DNA, prejudiciul estimat s-ar ridicat la aproximativ 40 milioane euro. În dosar sunt vizaţi actualul şi fostul primar al Timişoarei, precum şi alţi angajaţi ai primăriei.

Atât actualul primar al municipiului, Nicolae Robu, cât şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu ar fi încălcat Legea 112/1995, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.

Cei doi politicieni au fost acuzaţi, vineri, că au vândut fraudulos imobilele din centrul oraşului, unor pesoane influente din mediul social al municipiului Timişoara, deşi legea se adresa celor care au fost deposedaţi abuziv, au precizat sursele citate.

După audierea de la DNA, Robu a declarat jurnaliştilor că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în dosarul mafiei imobiliare timişorene.

“Se pare că s-au vândut circa o mie de de imobile. Nu mă pot pronunţa asupra a ceea ce a fost înainte. A existat o hotărâre a administraţiei precedente prin care s-a permis să se vândă apartamente şi pe baza de contracte de închiriere semnate anterior datei de intrare în vigoare a legii. Din mandatul meu sunt două apartamente. E vorba de un apartament cu o cameră de 24 mp şi unul de două camere către nişte familii modeste. Nu se poate vorbi de corupţie, de persoane sus-puse. Eu am cerut aparatului primăriei şi am dovezi să-mi spună dacă aceste tranzacţii au fost făcute cu respectarea legii şi am primit răspuns că da, s-a respectat legea. Mă consider nevinovat. De aia există un aparat de specialitate, să facă toate verificările. Probabil cele mai multe case s-au vândut în timpul domnului Ciuhandu, că a intrat în viogoare legea în 1996. În 2013 eu am cerut să se investigheze toate transferurile de proprietate şi am menţionat inclusiv clanuri”, a declarat Nicolae Robu.

Totodată, şi fostul edil, Gheorghe Ciuhandu s-a prezentat la sediul DNA, fiind citat în acelaşi dosar, în calitate de suspect.

“Am fost chemat și mi s-a spus că sunt suspect într-un dosar care vizează niște vânzări de locuințe în perioada în care am fost primar. Le-am explicat că acele acte au avut viză juridică și viză de oportunitate din partea serviciilor de specializate. Erau locuințe vândute pe Legea 112, Legea 10. Reproșul este clasic — abuz în serviciu”, a precizat Gheorghe Ciuhandu.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 1996 – 2015, mai mulți funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, precum și alte persoane, și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al orașului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului.

Contextul desfășurării activităților infracționale este următorul: în luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist.

Această lege le dădea drept foștilor proprietari și moștenitorilor lor să își redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile.

Totodată, legea a dat dreptul chiriașilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriași care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile și le ocupau la acea dată.

Cu toate acestea, funcționarii publici din cadrul primăriei Timișoara au încheiat sute de contracte de vânzare-cumpărare cu persoane influente în mediul judiciar din municipiul Timișoara care nu au avut calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 și care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile.

Funcționarii din cadrul primăriei Timișoara au vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 și HG 20/1996, deși cunoșteau că respectivele dispoziții nu aveau nici o aplicabilitate în privința acelor persoane.

Unul dintre beneficiarii afacerilor imobiliare derulate după retrocedări ilegale este Ionelaş Cârpaci, unul din capii mafiei ţigăneşti imobiliare din Timişoara.

Cârpaci a fost arestat, în 2010, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara după ce procurorii au stabilit că mai multe terenuri proprietatea municipiului Timişoara au fost însușite ilegal de acesta, folosindu-se o dispoziţie de primar falsificată.

Prin dispoziția cu numărul 2456/04.11.2005 emisă chipurile de fostul edil Gheorghe Ciuhandu, și cu concursul unor funcționari publici din administrația publică și de la Oficiul de Cadastru, terenurile au fost retrocedate unor cetăţeni fictivi, români de etnie germană.

Procurorii au demonstrat la momentul respectiv că documentul original respingea de fapt o  solicitare de retrocedare a trei terenuri situate pe strada Charles Darwin. Ilegalitatea a trecut neobservată la Cartea Funciară, iar trasferul a fost legalizat, în data de 30 iunie 2006. În aceeași zi, așa-ziștii proprietari au vândut terenurile aceleiaşi persoane, respectiv Crăciun Cârpaci. Peste 2 luni, acesta vinde proprietăţile către SC Ital-Rom Construcţii, care ridica lângă ele un bloc de zece etaje și dorea să extindă proiectul imobiliar.

Cârpaci, alături de alţi inculpaţi, trebuie să plătească Primăriei Timișoara o despăgubire 325.120 de euro. Către firma de construcții, Ionelaș mai trebuie să plătească, conform aceleiași sentințe, 1 milion de euro, plus 100.000 de euro daune morale, instanța menținând contractul de vânzare-cumpărare a terenului.

Ionelaș Cârpaci este capul celui mai bogat clan de rromi din România

Împreună cu concubina sa, Mirela Stanca, Ionel Sandner Cârpaci are o avere estimată la peste 13 milioane de euro: zeci de vile, case, apartamente, terenuri, garaje şi diferite spaţii. Majoritatea se găsesc în centrul Timișoarei și au fost obținute fraudulos. Unele sunt monumente istorice. Un exemplu este clădirea în care funcţionează Institutul Francez, și unde Cârpaci / Sandner a falsificat semnătura unuia dintre cei trei moştenitori legali, ca să pună mâna pe clădire. 

În istoria post-revoluționară a orașului de pe Bega, Cârpaci  / Sandner este cel care a  inventat binecunoscuta ”reţetă ţigănească”, manevră pe care ulterior și-au asumat-o toți rromii care au dobândit ilegal imobile în Timișoara. Cumpăra cel mai ieftin apartament dintr-un imobil, muta acolo o familie săracă, care avea ordin să le facă vecinilor viață de coșmar. După luni de zile în care erau inundați constant și își găseau ușile acoperite cu fecale, după zeci de nopți nedormite în urma petrecerilor sau scandalurilor zgomotoase, vecinii ”români” își vindeau locuințele, sub prețul pieței, numai să scape.

Banii cu care și-a început afacerile imobiliare i-a făcut Cârpaci, conform unor surse judiciare, ”prin tranzacţii imobiliare ilicite şi conducând reţele de cerşetorie în Vest, imediat după Revoluţie”.

Cuplul Cârpaci / Sandner – Stanca mai deține și 10 palate funerare placate cu marmură din Italia, cu turnuleţe şi termopane, canapele, fotolii şi televizoare LCD în incintă. Cei doi au pus mâna și pe un cavou gotic, monument de arhitectură, într-un cimitir timişorean.


Citeşte şi: Primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, a fost pus sub acuzare într-un dosar legat de mafia imobiliară din municipiu. Prejudiciul se ridică la 40 de milioane de euro

Nicolae Robu a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu într-un dosar în care este investigat modul în care au fost încheiate sute de contracte pentru vânzarea unor case naţionalizate din centrul oraşului Timișoara. Prejudiciul este semnificativ: 40 de milioane de euro.


Citeşte şi: Fostul primar timişorean, Gheorghe Ciuhandu, la ieșirea de la DNA: Sunt suspect într-un dosar privind vânzarea de case naționalizate

“Am fost chemat și mi s-a spus că sunt suspect într-un dosar care vizează niște vânzări de locuințe în perioada în care am fost primar. Le-am explicat că acele acte au avut viză juridică și viză de oportunitate din partea serviciilor de specializate. Erau locuințe vândute pe Legea 112, Legea 10. Reproșul este clasic — abuz în serviciu”, a precizat Gheorghe Ciuhandu.

 

 

 

Cele mai citite

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă