16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDucu Bertzi și Eugen Tomac, suspectați de ABUZ ÎN SERVICIU. Ce a...

Ducu Bertzi și Eugen Tomac, suspectați de ABUZ ÎN SERVICIU. Ce a declarat artistul

UPDATE: Dosarul în care a fost audiat, joi, Ducu Bertzi la Parchetul instanței supreme, privește modul de înființare, în 2011, a Radio Chișinău, de către SRR, în CA-ul căreia se află cântărețul, și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, condus atunci de Eugen Tomac, potrivit precizărilor artistului. 

“În calitate de membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), Ducu Bertzi a fost prezent astăzi, 23.07.2015, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contextul s-a datorat faptului că întreg Consiliul de Administrație al SRR, numit în 2010, este audiat în dosarul 664/P/2013 cu privire la modul de înființare, în 2011, a Radio Chișinău, de către SRR împreună cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, condus în acea perioadă de Eugen Tomac”, precizează avocata lui Ducu Bertzi, Diana Dragomir, într-un comunicat.

Avocata artistului a mai precizat că audierile la Parchet sunt în curs și nu poate face alte declarații, însă clientul său, “exprimându-și încă o dată deplina încredere în organele de urmărire penală și respectând secretul urmăririi penale, se vede, totuși, obligat de avalanșa de informații privind audierea sa, să reafirme public faptul că, la vremea respectivă, s-a opus, în cadrul Consiliului de Administrație al SRR – prin luări de poziție și vot – modului de implementare a proiectului deschiderii la Chișinău a postului de radio în cauză”.

——–

Ducu Bertzi a fost citat, joi, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde anchetatorii i-au adus la cunoştinţă că este suspect de abuz în serviciu, alături de preşedintele PMP, Eugen Tomac, într-un dosar care vizează  modul în care au fost cheltuiţi bani publici, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Ducu Betzi, însoţit de o avocată, a stat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aproximativ două ore. La ieșire nu a dorit să precizeze în ce dosar a fost citat şi nu a comentat acuzaţiile care i se aduc.

Potrivit surselor, procurorii au început ancheta în dosarul în care a fost citat Ducu Bertzi, şi în care Eugen Tomac este suspectat tot de abuz în serviciu, în urma unui raport al Corpului de Control al Guvernului.

Anchetatorii verifică modul în care cei doi ar fi cheltuit sume mari de bani, pe vremea când Eugen Tomac era la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Biroul de presă al Parchetului ICCJ nu a dat, până la acest moment, informaţii despre dosar.

Eugen Tomac a fost secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutideni până în mai 2012, atunci el fiind membru al PDL. Eugen Tomac este preşedintele PMP din februarie 2015.

Departamentul pentru Românii de Pretutideni a funcţionat în perioada 2005-2009 în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, de unde a ieşit în ianuarie 2010, când a trecut, la iniţiativa lui Tomac, în coordonarea directă a primului ministru.

 

 

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă