10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSurse: Patronul Phoenicia Hotel, audiat ca martor, într-un dosar de evaziune fiscală

Surse: Patronul Phoenicia Hotel, audiat ca martor, într-un dosar de evaziune fiscală

Patronul hotelurilor Phoencia, Mohammad Murad, a fost adus, în noaptea de luni spre marți, la Poliția Capitalei, pentru audieri în calitate de martor, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse apropiate anchetei pentru News.ro.

El a fost audiat de poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 3,8 milioane de lei şi spălarea banilor cu un prejudiciu estimat la 8,8 milioane de lei.

„Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că în perioada 2012 – 2013, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, au creat şi implementat un circuit evazionist, în cadrul căruia, prin interpunerea pe lanţurile de tranzacţionare a mărfii (materiale de construcţii) a mai multor societăţi comerciale cu comportament de tip «fantomă», s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscal”, a precizat Poliţia Capitalei.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice au făcut percheziţii luni dimineaţă la 35 de adrese din Bucureşti, Ilfov, Constanţa şi Prahova, la persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălarea banilor, arată surse apropiate anchetei. Percheziţiile au fost făcute sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acţiunea fiind sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale, Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Bucureşti şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. 

Mohammad Murad este un om de afaceri de origine libaneză care controlează în România grupul de hoteluri Phoenicia prezente în Bucureşti şi în Mamaia, hotelurile Majestic din Mamaia, Jupiter şi Olimp, Perla din Mamaia şi Forum din Costineşti. Împreună cu fraţii săi mai mici, Hassan şi Ahmed mai controlează în România, printre altele şi compania Glina care produce conserve şi Sima Prod care se ocupă de distribuirea condimentelor.

Omul de afaceri nu a putut fi contactat pentru oferirea unei poziții. 

 

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă