14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSurse: Percheziții de amploare la Sibiu într-un dosar de furt de motorină

Surse: Percheziții de amploare la Sibiu într-un dosar de furt de motorină

UPDATE: Compania Romgaz a precizat că va lua “măsuri ferme” dacă se confirmă că angajații cercetați luni de polițiști au furat motorină, potrivit Mediafax. 

De asemenea, Compania a precizat că conducerea Sucursalei de Intervenții și Operații Speciale la Sondă (SIRCOSS) a pus deja la dispoziția investigatorilor toate documentele cerute.

“Ancheta privind posibile fapte de delapidare și complicitate la delapidare de motorină se află in desfășurare, iar conducerea Sucursalei de Intervenții și Operații Speciale la Sondă (SIRCOSS ) pune la dispoziția instituțiilor abilitate toate documentele solicitate in vederea derulării investigațiilor. Așteptăm concluziile anchetei în ceea ce privește angajații sucursalei, urmând să luăm măsuri ferme în situația in care se va dovedi vinovăția acestora”, potrivit unui comunicat. 

——–

Polițiștii sibieni efectuează, luni dimineața, 22 de percheziții în trei localități din nordul județului, la Mediaș, Dumbrăveni și Brateiu, în cadrul unui dosar de furt și trafic de motorină, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. 

Anchetatorii vizează infracțiuni de delapidare și complicitate la delapidare în formă continuată, ca urmare a însușirii și traficării de motorină. 

Acțiunea este condusă și coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș, au precizat aceleași surse.

Mai mulți angajați ai Romgaz sunt vizaţi de percheziţii, potrivit unor surse citate de Mediafax. 

Surse judiciare au declarat, luni, că şaisprezece angajaţi ai Romgaz ar fi sustras motorină din maşinile cu care se deplasau în interes de serviciu, pe care o vindeau mai departe.

Deocamdată prejudiciul nu este stabilit. 

 

 

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă