11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSurse: Procurorii au pus sechetru pe averea medicului ortoped Gheorghe Burnei

Surse: Procurorii au pus sechetru pe averea medicului ortoped Gheorghe Burnei

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au pus sechestru pe o parte din averea medicului Gheorghe Burnei, la o săptămână după ce ortopedul a fost pus sub acuzare pentru că ar fi luat mită de la părinţii a 15 copii pe care i-a consultat sau operat, potrivit unor surse judiciare, citează News.ro

Aproximativ 50 de noi plângeri îl vizează pe Gheorghe Burnei, toate fiind primite de anchetatori după ce au anunţat că se fac cercetări în cazul chirurgului ortoped şi pentru că ar fi făcut experimente pe copii, folosind dispozitive medicale confecţionate artizanal, oase de vită fierte şi filtre de tanc, audierile martorilor fiind continuate vineri.

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, de la Spitalul „Marie Curie” este, din 11 decembrie, în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că, în perioada 26 octombrie – 24 noiembrie, ar fi luat de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat,  sumele primite fiind între 50 de lei şi 1.350 de euro.

Dosarul a fost deschis în 28 septembrie, în urma unui denunţ făcut împotriva chirurgului ortoped Gheorghe Burnei, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti dispunând atunci începerea urmăririi penale pentru fapta de luare de mită. În denunţ se arăta că medicul Gheorghe Burnei, prin intermediul “sorei M.”, i-a solicitat denunţătoarei 4.000 de euro pentru a-i procura şi pentru a-i instala copilului acesteia o tijă metalică.

Înainte de a-l pune sub acuzare, pentru 15 fapte de luare de mită, anchetatorii au strâns declaraţii ale unor martori, acte medicale şi medico-legale, chitanţe şi facturi găsite la percheziţiile făcute în 10 decembrie, dar au şi convorbiri interceptate în cauză.

Din 11 decembrie, când Burnei a fost reţinut de procurori şi ulterior, prin decizia instanţei, plasat în arest la domiciliu, aproximativ 50 de perosane au depus plângeri la adresa medicului, au declarat, pentru News.ro, surse judiciare.

În urma acestor plângeri, anchetatorii au făcut, miercuri, noi percheziţii la secţia de Ortopedie a Spitalului „Marie Curie”, de unde au ridicat mii de foi de observaţii, radiografii şi dispozitive medicale care au legătură cu aceste cazuri.

Anchetatorii au luat deja declaraţii de martor de la 26 de persoane, iar vineri continuă audierile.

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă