9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSURSE: Raiffeisen Bank ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care...

SURSE: Raiffeisen Bank ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care avea ipotecă în cazul Voiculescu

Conform unor surse din piaţa avocaturii din Romanânie este posibil ca Raiffeisen Bank să atace în instanţă decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul Voiculescu de a confisca, libere de orice sarcină, bunuri, terenuri şi imobile, aparţinând Grivco şi Antena, pentru care banca avea garanţie ipotecară în contul unor credite care însumează peste 40 milioane de euro, informează Mediafax.

Aceleeaşi surse susţin că Raiffeisen a solicitat, în acest sens, o opinie casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, care urmează să stabilească dacă există cale de atac împotriva acestei decizii.

Pe de altă parte, reprezentanţii Raiffeisen au afirmat că banca nu a luat nici o decizie în acest sens.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la 8 ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la 7 ani de închisoare. 

 

Instanţa a stabilit un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro şi a dispus confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, libere de orice sarcină, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi ale companiei Grivco, care erau gajate în favoarea Raiffeisen Bank.

 

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă