15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTăriceanu reacționează la declarațiile lui Ponta: Procurorii vor ca un fost prim-ministru...

Tăriceanu reacționează la declarațiile lui Ponta: Procurorii vor ca un fost prim-ministru să fie martor împotriva altui fost prim-ministru

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat, marți, pe Facebook, declarațiile fostului premier Victor Ponta din dosarul în care copreședintele ALDE este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

„Nu sunt surprins de declaraţiile lui Victor Ponta. El a avut colegialitatea de a mă pune la curent, după ce a fost invitat la DNA Braşov în calitate de martor să depună mărturie. Mi-a relatat ceea ce s-a întâmplat şi pot să vă confirm că ce a declarat azi în totalitate mi-a spus la vremea respectivă, adică anul trecut mai exact. Sunt lucruri pe care le ştiu, dar pentru opinia publică cred că e un element surprinzător să încerci să transformi în martor protejat un fost premier care să depună mărturie împotriva altui fost prim-ministru. Asta spune multe despre metodele securiste care sunt folosite azi în justiţia din România”, a scris președintele Senatului pe Facebook.


Citește și: Tăriceanu susține că dosarul împotriva lui este FABRICAT de DNA și afectează imaginea Senatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, duminică seară, că dosarul în care este trimis în judecată de procurorii DNA “nu are nimic de-a face cu dosarul retrocedărilor ilegale”, ci este “un dosar fabricat”, care afectează inclusiv instituţia Senatului.


„Au fost presiuni pe toţi cei care au fost martori pentru a face declaraţii acuzatoare la adresa mea. Niciunul nu a avut nimic incriminator, dar ceea ce vă pot sugera, în momentul de faţă, dosarul poate să fie pus la dispoziţia presei, dosarul se află la ÎCCJ, şi veţi găsi acolo depoziţiile martorilor, şi în afară de depoziţiile martorilor, o serie de transcrieri ale convorbirilor telefonice, din care reiese foarte clar acest lucru, adică modul în care s-a încercat punerea de presiune pe diferiţi martori sau persoane care, într-un fel sau altul, aveau legătură cu mine, doar – doar vor găsi ceva care să fie incriminator. Nu au găsit absolut nimic şi a fost fabricat acest dosar de aşa-zisă mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului”, susține Călin Popescu Tăriceanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă