13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTătarii din România și-au comemorat în tăcere morții

Tătarii din România și-au comemorat în tăcere morții

Circa 2.000 de oameni au organizat un marș comemorativ cu prilejul împlinirii a 71 de ani de la deportarea tătarilor din Crimeea.

Astăzi se împlinesc 71 de ani de la cea mai neagră zi din istoria tătarilor: deportarea din singura patrie pe care au avut-o, Crimeea. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat sâmbătă, 16 mai, în premieră, un marș comemorativ. Anii trecuți, momentul era comemorat în Crimeea, patria lor mamă, dar tătarii din România nu au mai ajuns acolo de doi ani. Având în vedere situația politică actuală din zonă, participanții la marș și-au manifestat cu acest prilej și susținerea față de frații lor de acolo, condamnând totodată anexarea ilegală a peninsulei de către Federația Rusă, din martie anul trecut.

La marșul organizat de UDTTMR și autorizat de auto­rită­țile române, au participat aproximativ 2.000 de membri ai comunității tătare din județele Constanța și Tulcea. Marșul a urmat traseul Gara Constanța – Bd. Ferdinand – Bd. Tomis – Pre­fectura Constanța. Pe parcurs, s-au făcut două opriri, la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța. Dacă la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, și Muftiul Murat Iusuf, însoțiți de tineri care au purtat steagurile României, cel al tătarilor, al Turciei și al Uniunii Europene, au depus o scrisoare prin care UDTTMR mulțumește statului turc pentru sprijinul acordat și poporului turc pentru prietenia manifestată, la Consulatul Rusiei la Constanța, delegația amintită, căreia i s-au mai alăturat și prim-vicepreședintele UDTTMR, Samir Menan, și vicepreședinții, Demirel Caiali și Nagi Gelal, precum și patru imami, au depus o scrisoare de protest față de situația prin care trec în prezent tătarii din Crimeea, condamnând, la unison cu autoritățile române și cu liderii occidentali anexarea forțată a Crimeii.

Marșul s-a încheiat pe platoul din fața Prefecturii Constanța, acolo unde președintele UDTTMR, Gelil Eser­ghep, a adresat un mesaj, iar Muftiul Murat Iusuf a oficiat un scurt ceremonial religios în memoria victimelor tragicelor evenimente din 18 mai 1944. Tot la Prefectura Constanța, organizatorii au depus o scrisoare de mulțumire adresată Guvernului României și poporului român pentru drepturile de care se bucură tătarii din România. Scrisoarea a fost înmânată personal subprefectului Ersun Anefi.

Peste 100.000 de morți

Crimeea a fost singura republică a tătarilor. În 1917, Numan Celebi Cihan a fondat Republica Populară Crimeea, devenind primul șef de guvern. Peste numai un an însă, armata sovietică invadează republica. La numai 33 de ani, Numan Celebi Cihan moare împușcat. O parte a tătarilor pleacă din Crimeea, proces dublat de o serie de colonizări. În 1944, pe 18 mai, Stalin semna ordinul prin care sute de mii de tătari au fost deportați din Crimeea. 256.000, potrivit unor documente pe care le-au consultat tătarii din România. Au fost urcați în vagoane de marfă, fără să aibă dreptul să ia cu ei mai mult ­decât o bocceluță, și au fost duși în Siberia și Asia Centrală. În primii trei ani au murit aproape jumătate din cei deportați. Stalin a folosit ca pretext pentru deportare faptul că unii dintre tătari au luptat alături de armata lui Hitler. Peste 10.000 de tătari erau însă înrolați în Armata Roșie și au luptat pentru sovietici fără să știe că familiile le mureau în exil, spune Gelil Eserghep, președintele UDTTMR.

„Jumătate din cei deportați au murit“

“Al doilea război mondial ne-a rămas tuturora în minte cu holocaustul, cu progromul împotriva țiganilor, dar și pentru tătarii crimeeni a fost un adevărat genocid: au pierdut jumătate din populație în trei ani. Din acte știm că au fost deportați 256.000 de tătari. Jumătate au murit“. Gelil Eserghep, președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Tătarii nu s-au mai întors niciodată în număr mare în Crimeea, în ciuda unor reforme implementate de Mihail Gorbaciov, peste mulți ani. Mulți dintre ei și-au găsit o nouă patrie în România.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă