19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialTheodor Stolojan: nu am încredere în acest ajutor de prim ministru, domnul...

Theodor Stolojan: nu am încredere în acest ajutor de prim ministru, domnul Dîncu

Europarlamentarul PNL Theodor Stolojan a declarat duminică, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că speră ca actualul guvern să se ţină de cuvânt în privinţa realizării programului de combatere a sărăciei, transmite Agerpres

“Personal nu am încredere în acest ajutor de prim ministru, domnul Dîncu, care, din păcate, tot ne anunţă fel de fel de programe. Sper să se ţină de cuvânt de data asta. E un guvern tehnocrat. Sper să se ţină de cuvânt iar acest program care îşi propune să lupte împotriva sărăciei să fie realizat”, a afirmat Theodor Stolojan. 

El a subliniat totodată că, în primul rând, este vorba de a oferi oportunităţi egale dar şi de a combate abandonul şcolar care în opinia sa reprezintă principalul factor al sărăciei. 
“Ştiu, şi mă bucur că există în Iaşi o fundaţie care preia copii supradotaţi din zona rurală şi le asigură tot ce le trebuie. Am înţeles că sunt extraordinari, că sunt studenţi la facultăţi din lume, olimpici. De acest gen de acţiuni concrete avem nevoie. Abandonul şcolar va trebui comunităţile locale, chiar partidele politice, să se uite la cauzele abandonului şcolar pentru că abandonul şcolar e primul pas spre sărăcie. Sistemul de educaţie, nu uitaţi că meseriile vor avea în viitorul apropiat dezvoltată componenta digitală în ele”, a spus Stolojan. 

El a afirmat şi că deşi este importantă componenta ajutoarelor social, mai importantă este crearea de deprinderi şi de locuri de muncă. “Din această cauză revin şi vă spun că locuri de muncă s-au creat în judeţele în care administraţiile locale au fost competente. Sunt judeţe, municipii, care nu au forţă de muncă câte locuri de muncă au. Arad, Braşov, Oradea aduc forţă de muncă din altă parte”, a exemplificat europarlamentarul. 

El a mai explicat şi că un studiu făcut de Uniunea Europeană “arată o realitate foarte greu de acceptat în România”, că 20 la sută din cei care lucrează nu reuşesc să câştige suficienţi bani pentru a nu fi săraci. Guvernul a lansat în februarie un pachet cu 47 de măsuri anti-sărăcie, pentru care este preconizată o finanţare de peste un miliard de euro din fonduri europene şi de la bugetul de stat. 

Cele mai citite

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă