12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Primarul şi viceprimarul localităţii Hârlău, reţinuţi pentru trafic de lemne

UPDATE: Primarul şi viceprimarul localităţii Hârlău, reţinuţi pentru trafic de lemne

UPDATE vineri, 10.30:  Primarul oraşului Hârlău, Constantin Cernescu, viceprimarul localităţii, Florin Ţăpuşă,  şeful Ocolului Silvic din Hârlău, Ioan Amariei, şi şoferul personal al acestuia, Mihai Vătafu, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţe, într-un dosar de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi instigare la fals intelectual. 

Potrivit DNA, primarul din Hârlău, Constantin Cernescu, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni), şi instigare la fals intelectual, iar viceprimarul localităţii Florin Ţăpuşă – de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu (2 infracţiuni), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. 

Totodată, Ioan Amariei, şef al Ocolului Silvic Hârlău, este acuzat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (8 infracţiuni), fals intelectual, instigare la fals intelectual (5 infracţiuni), participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 

Mihai Vatavu, şoferul personal al şefului Ocolului Silvic Hârlău, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. 

Potrivit procurorilor, în perioada iunie – septembrie 2014, Ioan Amariei, în calitate de şef al Ocolului Silvic Hârlău şi reprezentant al achizitorului – Direcţia Silvică Iaşi, a pretins şi primit de la un om de afaceri (denunţător în cauză) mai multe foloase – trei uşi de garaj în valoare de 7.000 lei, montate la o anexă a Ocolului Silvic Hârlău, şi neplata unei lucrări în valoare de 7.000 lei, pe care omul de afaceri o executase la locuinţa acestuia. 

''Aceste foloase au fost obţinute de inculpat fie ameninţându-l pe omul de afaceri că societatea sa nu va mai fi propusă pentru alte contracte de lucrări pe raza Ocolului Silvic Hârlău, fie ca urmare a promisiunilor că va face propunere la Direcţia Silvică Iaşi, pentru ca o lucrare să fie atribuită firmei administrate de martorul denunţător. În luna septembrie 2014, inculpatul Amariei Ioan 'a uitat' promisiunea făcută şi i-a solicitat omului de afaceri 10.000 de lei din suma pe care acesta urma să o obţină din contractul respectiv'', precizează DNA. 

Totodată, în perioada februarie – decembrie 2015, Amariei, în aceeaşi calitate, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a determinat mai mulţi gestionari să elibereze diferite cantităţi de material lemnos fără întocmirea documentelor legale sau consemnând în mod fals vânzarea unui sortiment de material lemnos cu o valoare inferioară. 

Într-una dintre situaţii, şeful Ocolului Silvic Hârlău a beneficiat de ajutorul lui Mihai Vatavu, şofer personal al acestuia, care a ridicat şi transportat materialul lemnos de la unul dintre depozite, fără ca suma de bani rezultată în urma vânzării să intre în evidenţele instituţiei al cărei angajat era, arată DNA. 

''Mai mult, la data de 11 august 2015, acelaşi inculpat, în calitate de şef al Ocolului Silvic Hârlău, nu a dispus măsurile legale ce se impuneau privind confiscarea unei cantităţi de material lemnos de la o persoană, ce fusese depistată de către angajaţi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare transportând materialul respectiv fără documente legale. În unele dintre cazuri, şeful Ocolului Silvic Hârlău a acţionat la instigarea inculpatului Cernescu Constantin, primar al oraşului Hârlău. Acţionând în maniera de mai sus, inculpatul Amariei Ioan a provocat un prejudiciu necuantificat până în prezent instituţiei pe care o conduce, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii materialului lemnos'', adaugă sursa citată. 

În aceeaşi perioadă, arată procurorii, şeful Ocolului Silvic Hârlău a luat cunoştinţă, prin prisma atribuţiilor de serviciu, despre o sesizare depusă la Comisariatul Regim Silvic Suceava, care-i privea pe mai mulţi pădurari aflaţi în sfera sa de influenţă, şi a aflat detalii referitoare la activitatea de control ce urma a fi demarată în vederea verificării aspectelor reclamate. 

În acelaşi context, la data de 22 octombrie 2015, inculpatul l-a anunţat pe unul dintre cei reclamaţi, i-a dat indicaţii cu privire la perioada exactă a controlului ce urma să aibă loc şi ce aspecte trebuie să remedieze sau să ascundă în vederea eludării activităţii respective, prin aceasta urmărind să obţină un folos nepatrimonial pentru acel angajat. 

Pe 17 decembrie 2015, primarul Cernescu a dispus şi a determinat un subaltern să întocmească un proces verbal de recepţie în care să consemneze faptul că lucrarea ''Extindere reţea alimentare cu apă şi branşamente în Pîrcovaci zona Anişoara Smit şi Pod Hrisculeni'' era finalizată, aspect nereal, în realitate această nefiind edificată în totalitate. 

Astfel a fost creată o pagubă Primăriei Hârlău de 2.433,43 lei, ce reprezintă cuantumul lucrărilor nefinalizate, dar achitate de către unitatea administrativ teritorială. 

În perioada august – septembrie 2015, Ţăpuşă a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de viceprimar al oraşului Hârlău, în sensul că, în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale (ce deţine un restaurant, o pizzerie şi o florărie), s-a implicat în negocierea şi încheierea de contracte, a ţinut legătura cu consultanţi ai firmei, a primit comenzi în numele societăţii şi a efectuat plăţi către angajaţi. 

În aceeaşi perioadă, el a determinat un angajat al Poliţiei Locale să permită unui autovehicul încărcat cu material lemnos tranzitarea unui drum de acces prevăzut cu barieră, fără ca şoferul să plătească taxa de 250 lei expres prevăzută de o hotărâre a Consiliului Local. 

În aceeaşi calitate, a dispus unui angajat aflat în subordinea sa ca în timpul orelor de program pentru care era pontat să aducă la îndeplinire activităţi de interes personal ale viceprimarului, cauzându-se prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale Primăriei Hârlău. 
 

——–

Procurorii anticorupție efectuează percheziiții la Primăria Hârlău, Ocolul Silvic Hârlău și Direcția pentru Evidența Populației Hârlău,precum și la șefii instituțiilor,într-un dosar de dare și luare de mită, abuz în serviciu și trafic de masă lemnoasă. 

Perchezițiile sunt în desfășurare în județele Iași și Botoșani. 

 

Cele mai citite

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă