8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialTraficul rutier pe DN 7, DEVIAT după ce terasamentul drumului s-a surpat

Traficul rutier pe DN 7, DEVIAT după ce terasamentul drumului s-a surpat

Traficul pe DN 7, la intrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost deviat, sâmbătă după-amiază, prin oraș, după ce terasamentul drumului s-a surpat, în urma infiltraţiilor produse ca urmare a ploilor torenţiale, relatează Mediafax. 

Devierea este valabilă pentru toate categoriile de autovehicule, iar în zonă se află poliţişti rutieri care acţionează pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Problemele pe DN 7 la intrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea au apărut vineri, când în urma ploilor torenţiale asfaltul s-a tasat şi s-a produs o denivelare pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu. În aceste condiţii, zona în care carosabilul s-a tasat a fost iniţial închisă, iar circulaţia s-a desfăşurat pe celălalt sens de mers, pentru ca sâmbătă drumul să fie închis, iar traficul rutier deviat.

Zona de la intrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea este al doilea tronson al DN 7 pe care circulaţia rutieră a fost deviată.

Tot sâmbătă, traficul rutier a fost deviat pe centura oraşului Călimăneşti, din cauză că în acea porţiune a DN 7 carosabilul a fost acoperit de apă scursă de pe versanţi. Circulaţia a revenit la normal pe tronsonul respectiv în jurul orei 15.00

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă