18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTragedie în Mehedinți: O fetiță de un an a MURIT, după ce...

Tragedie în Mehedinți: O fetiță de un an a MURIT, după ce a înghițit motorină

O fetiță de un an și șase luni, din Mehedinți, a murit la spital, după ce a înghițit motorină. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au deschis, în acest caz, un dosar penal pentru rele tratamente și ucidere din culpă, relatează Mediafax.

Fetița din localitatea mehedinţeană Bala a ajuns inițial la Spitalul din Motru, în 12 iulie, unde medicii i-au pus diagnosticul de ingestie accidentală de motorină. Două zile mai târziu, ea a fost transportată la Spitalul de Urgență din Craiova, unde a murit, în 26 iulie.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Lavinia Șișman, a declarat, marți,  că, inițial, în acest caz Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a făcut cercetări pentru neglijență, iar luni dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar încadrarea a fost schimbată.

“Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la evenimentul care a avut loc pe raza comunei Bala, județul Mehedinți, soldat cu decesul unei minore, în vârstă de un an și șase luni. Din primele cercetări a rezultat că minora a fost internată la Spitalul din localitatea Motru, județul Gorj, cu diagnosticul de ingestie accidentală cu motorină, ulterior decedând la Spitalul de Urgență Craiova, județul Dolj. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente și ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care minora a ingerat lichidul, cât și a cauzelor care au dus la deces”, a declarat procurorul Lavinia Șișman.

Anchetatorii spun că fetița ar fi înghițit motorină într-un moment în care rămăsese nesupravegheată în curtea casei.

Potrivit anchetatorilor, fetița fusese încredințată mamei după ce părinții au divorțat.

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă