12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialTRAGEDIE în Timiş. Un pieton a murit după ce a fost călcat...

TRAGEDIE în Timiş. Un pieton a murit după ce a fost călcat de două ori de un TIR

Un bărbat a murit, miercuri, după ce a fost lovit de un TIR pe DN 68A, în localitatea Dumbrava din judeţul Timiș. Poliţiştii au spus că, după lovitura iniţială, şoferul autocamionului a plecat, apoi s-a întors şi a mai trecut o dată peste bărbat, informează Mediafax.  

Purtătorul de cuvânt al Poliției Judeţene Timiș, Ancuța Morariu, a declarat că bărbatul lovit de TIR avea 76 de ani.

“În jurul orei 7.00 dimineața, un bărbat a condus un TIR pe DN 68A în localitatea Dumbrava din județul Timiș, dinspre Lugoj spre Deva, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton care se deplasa, se pare, pe acostamentul drumului, în aceeași direcție de mers. În urma accidentului, pietonul, un bărbat de 76 de ani din Dumbrava, a decedat. În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă”, a declarat Ancuța Morariu.

Potrivit polițiștilor care au mers la locul accidentului, bărbatul de 76 de ani transporta lemne de foc cu o roabă când a fost lovit de autocamion.

Șoferul TIR-ului și-a continuat drumul, apoi, la aproximativ o sută de metri de accident, s-a întors și a mai trecut o dată cu autotrenul peste bărbat, călcându-l cu roțile pe cap, au spus sursele citate.

Aceiaşi poliţişti au declarat că șoferul autotrenului nu le-a putut explica de ce a făcut manevrele respective.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă