17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu, despre anchetarea alegerilor din 2009: Vor constata că fraudarea s-a...

Traian Băsescu, despre anchetarea alegerilor din 2009: Vor constata că fraudarea s-a făcut de PSD, PNL, UDMR şi PC. PSD a fost de o mizerie incredibilă

Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat, la Digi24, la vestea că președinții PSD și ALDE cer Parlamentului înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să clarifice „aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial”.

"Cred că este un lucru foarte bun. Eu am cerut ca Parchetul General să se sesizeze din oficiu pe informaţiile date de Dan Andronic. Să cerceteze. Eu nu ştiu de o astfel de implicare, dar este binevenită”, a declarat Traian Băsescu pentru Digi24, precizând că PMP va susţine această comisie parlamentară.

„Vor constata că fraudarea s-a făcut de PSD, PNL, UDMR şi PC. Pot să fiu audiat, că eu ce am de spus la o comisie am spus şi public. Proba că au fost fraudate alegerile este aceea că s-au renumărat cele 130.000 de voturi anulate şi s-a constatat că 3.000 erau voturi furate de la mine. Eu aş vrea să se numere, să vedem câte pachete de voturi, din voturile care mi se cuveneau mie, au fost băgate în traista lui Geoană. PSD a fost de o mizerie incredibilă, eu am avut un singur reprezentant în secţiile de votare, iar ei au fost cinci: UDMR, PC, PNL, UDMR şi PSD. Au furat de au rupt”, a mai spus fostul președinte.

Băsescu a vorbit și despre informația precum că au fost în birou împreună Gabriel Oprea, George Maior, care era naşul lui Victor Ponta, Laura Codruța Kovesi şi Florian Coldea.

„Eu nu am vorbit cu ei în cursul nopţii alegerilor sub nicio formă. Şi asta, probabil, se poate verifica. Se spune că Laura Codruţa Kovesi se apleca când vorbea şi spunea "Da, domnul preşedinte". Dar nu ştim dacă era preşedintele PSD, preşedintele PNL, preşedintele de scară de bloc. Că preşedintele României nu era sigur. Eu eram la sediul de campanie. Preşedinţi erau mulţi în noaptea aia. Nici nu mă interesau pentru că ei nu aveau cum să aibă informaţii mai bune decât mine, care eram la sediul de campanie şi primeam informaţii direct din secţiile de votare, fie că erau în ţară sau în străinătate. Aveam capacitatea de procesare mai mare decât Biroul Electoral Central. Softul pe care noi îl foloseam era mult mai performant decât ce avea Biroul Electoral Central sau birourile judeţene”, a subliniat Traian Băsescu.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă