12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu: Nu mi-e teamă ca voi fi arestat

Traian Băsescu: Nu mi-e teamă ca voi fi arestat

Traian Băsescu a declarat duminică seara, referitor la deschiderea dosarelor în cazul său, care inițial au fost închise, că Tiberiu Nițu a început să fie vânător de fost președinte, potrivit B1 TV. 

"Nu îmi este teamă că voi fi arestat. Nu îmi e frică de evoluţia dosarelor. E o vânătoare, iar eu am mai trecut prin asta. Știam că Nițu este vânător de teroriști la Revoluție. Acum văd că a început să fie vânător de fost președinte. Mie personal mi se pare o exagerare ca după ce aceste dosare au fost închise nu pentru imunitatea președintelui, ci pentru inexistența faptei", a explicat fostul şef de stat.

Totodată, fostul preşedinte a arătat că Niţu îşi mai doreşte un mandat. 

"Premierul a spus și ieri că așteaptă breaking news în care Băsescu să intre la pușcărie alături de Udrea, a spus și la o mare adunare acum o săptămână. Și Nițu nu e omul care să nu fie recunoscător omului care l-a propus. Probabil mai vrea un mandat și trebuie să fie atent că de la guvern se fac nominalizările pentru procuror general”, a subliniat Băsescu. 

De asemenea, Traian Băsescu a arătat că acest lucru nu înseamnă că Justiţia nu funcţionează ci că sunt oameni în interiorul sistemului care încă sunt dispuşi să asculte ordinele unui politician pentru a fi promovaţi. 

În ceea ce priveşte dosarul Flota, fostul şef de stat a arătat că dosarul este închis, dar a apreciat că poate fi redeschis. 

"Din ce ştiu eu dosarul Flota e închis, dar se poate redeschide. Nici măcar nu îmi este frică de evoluția dosarelor, fie că e vorba de dosarul Mihăileanu, dosarul cu pământul, cu spălarea de bani sau orice alt dosar. Știu că întotdeauna am respectat legea", a subliniat fostul preşedinte. 

 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă