9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialBăsescu, la Judecătoria Sectorul 5, în dosarul demisiei in 5 minute. Precizările...

Băsescu, la Judecătoria Sectorul 5, în dosarul demisiei in 5 minute. Precizările fostului președinte

UPDATE 12.40: Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că ”i s-a reproșat” anunțul demisiei și a precizat că în ziua respectivă, a revenit și a precizat că nu va mai demisiona.

Totodată, el a spus că are încredere că se va respecta prevederile Constituției.

—-

Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat, joi dimineața, la sediul Judecătoriei din Sectorul 5, într-un dosar care urmărește redeschiderea urmăririi penale cu privire la o declarație pe care el a făcut-o în 2007, în contextul demersurilor de suspendare din funcție, informează Agerpres.

Traian Băsescu a venit în jurul orei 8,40, însă procesul lui este programat pentru ora 12,00.

Parchetul General a deschis acest dosar pe numele lui Traian Băsescu pe baza unei plângeri depuse împotriva fostului președinte de Ioan Șerb.

Inițial, cererea Parchetului a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5.

“Cineva a cerut să fiu anchetat pentru fals în declarații, pentru că în 2007 am spus că demisionez în cinci minute și nu am demisionat. Și acum Parchetul General a cerut redeschiderea acestui dosar”, declara Băsescu, la începutul lunii octombrie.

Pe 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, își va da demisia în cinci minute.

“În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional”, spunea atunci șeful statului, într-o declarație de presă.

Ulterior, Băsescu a renunțat la decizia de a demisiona.

Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu în urma unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane.

 

 

 

Cele mai citite

Inter Milano, noua campioană a Italiei, după victoria din „Derby della Madonnina”

Inter Milano s-a impus cu scorul de 2-1 în „Derby della Madonnina”, contra rivalei locale AC Milan, și și-a asigurat un nou titlu de...

Ramzan Kadîrov se antrenează într-o sală de fitness după ce s-a anunțat că e pe moarte

Omul forte din Cecenia, Ramzan Kadîrov, a publicat un videoclip în care arată cum se antrenează într-o sală de fitness, într-o aparentă intenţie de...
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă