13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialTrei români, răniţi într-un accident rutier în Slovenia

Trei români, răniţi într-un accident rutier în Slovenia

Trei români, între care un copil de patru ani, au fost răniți într-un accident rutier în Slovenia, transmite Mediafax. Ei vor fi aduși în țară cu o autospecială SMURD, de la Maribor la Bihor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Banat", transportul a trei pacienţi români din Slovenia are loc la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al României şi cu aprobarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI.

Astfel, autospeciala de transport victime multiple, cu doi medici şi un asistent medical din cadrul UPU – SMURD Timiş şi doi paramedici din cadrul ISU Timiş, a plecat din Timişoara, cu destinaţia Maribor, Slovenia.

Cei trei cetăţeni români vor fi preluaţi de la Clinica Universitară din Maribor şi transferaţi, sub observaţie medicală, la un spital din judeţul .

Potrivit sursei citate, în noaptea de 8 spre 9 mai, cei trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 4 şi 29 de ani, au fost implicaţi într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de localitatea Maribor din Slovenia. Ei au fost transportaţi la Clinica Universitară din Maribor, în stare gravă şi au fost supuşi mai multor intervenţii chirurgicale.

"În prezent, starea lor de sănătate evoluează pozitiv, iar la recomandarea medicilor sloveni aceştia pot fi externaţi, dacă beneficiază de transport cu o ambulanţă dotată în mod adecvat", mai spune sursa citată.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă