22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialTribunalul București: Nicuşor Constantinescu i-a spus doctorului ce să treacă în scrisoarea...

Tribunalul București: Nicuşor Constantinescu i-a spus doctorului ce să treacă în scrisoarea medicală

Conţinutul scrisorii medicale depuse la instanţă de Nicuşor Constantinescu se regăseşte, în mare parte, într-un email trimis de preşedintele CJ Constanţa doctorului care a emis documentul şi a cărui semnătură "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri", susţine Tribunalul Bucureşti, potrivit Mediafax.

Informaţiile sunt menţionate în motivarea deciziei prin care Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile, în cazul lui Constantinescu.

În motivare, judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir face referire la scrisoarea medicală invocată de apărarea preşedintelui CJ Constanţa, subliniind că aceasta "comportă numeroase critici", atât cu privire la formă, cât şi la fond.

Referitor la conţinutul scrisorii, din motivare reiese că acesta, practic, i-a fost trimis de Nicușor Constantinescu doctorului care urma să emită documentul.

"La examinarea înscrisului nu se poate face abstracţie de corespondenţa email din data de ….2014, când inculpatul solicita medicului ce să conţină scrisoarea medicală, făcând o prezentare elaborată, o descriere detaliată a cuprinsului acestuia, aspectele învederate de inculpat în cuprinsul emailului regăsindu-se şi în conţinutul înscrisului ce se pretinde a emana de la medicul mai sus menţionat", se arată în motivare.

Tot legat de conţinutul scrisorii, instanţa apreciază că modalitatea de prezentare a situaţiei medicale a lui Constantinescu este "una evazivă", iar aspectul privind un anumit tratament apare ca fiind "unul ipotetic".

Judecătoarea mai menţionează faptul să scrisoarea medicală nu este datată, iar semnătura doctorului "diferă izbitor faţă de semnătură existentă pe alte înscrisuri, ce se află la dosarul cauzei şi care emană de la acelaşi medic".

În aceste condiţii, instanţa a concluzionat că "există serioase îndoieli atât cu privire la autenticitatea unui astfel de înscris, cât şi la veridicitatea afirmaţiilor din cuprinsul acestuia".

Tot în motivare se precizează că "nu s-a făcut nici dovada necesităţii ca inculpatul să rămână pe teritoriul altui stat în vederea efectuării unui eventual tratament medical".

Judecătoarea face referire şi la fotografiile în care preşedintele CJ Constanţa apărea, potrivit avocatului său, întins pe un pat dintr-un "aşezământ paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat şi unde i se administrează tratamentul", în SUA. Într-una dintre fotografii, Nicuşor Constantinescu ţinea în mână un ziar local, pe a cărui primă pagină se putea citi data.

"Nici fotografiile pretins a fi realizate în data de ….2014 nu pot fi avute în vedere întrucât au un caracter incert atât în privinţa locului unde au fost făcute, cât şi a datei. Totodată, acestea nu pot demonstra stadiul stării de sănătate a inculpatului, ci numai o persoană abilitată, ce are cunoştinţe medicale poate să procedeze în acest mod. Chiar dacă una din poze îl înfăţişează pe inculpat ţinând în mână publicaţia '…' din …2014, totuşi acest aspect nu este de natură să releve vreun element privitor la starea actuală de sănătate a inculpatului", se arată în motivare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost dat în urmărire naţională după ce Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile, potrivit unor surse din Poliţie.

 

 

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

Rușii presează și avansează în regiunea Harkov din Ucraina

Forţele ruse au început o operaţiune ofensivă de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov şi au obţinut câştiguri tactice semnificative, conform antena3.ro. Lupte grele...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă