8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialTudor Chirilă refuză să reprezinte protestatarii la Cotroceni: Consultările sunt inutile

Tudor Chirilă refuză să reprezinte protestatarii la Cotroceni: Consultările sunt inutile

După ce a fost desemnat de o parte din manifestanţi să îi reprezinte la consultările de la Cotroceni, actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă a scris pe Facebook că întâlnirile sunt inutile şi că dacă s-ar afla faţă în faţă cu Klaus Iohannis, i-ar spune că până acumnu le-a reprezentat interesele oamenilor din stradă. 

În acest sens, Tudor Chirilă le mulţumeşte celor care s-au gândit că el ar fi potrivit să reprezinte societatea civilă la discuţiile cu preşedintele Iohannis. "Este gratificant să vezi că o mare parte de oameni te crede reprezentativ", spune Chirilă.

Totodată, Tudor Chirilă spune că "strada nu se poate organiza într-un timp atât de scurt astfel încât să se poată constitui într-un organism cu adevărat reprezentativ". "Prin urmare, sunt absolut convins, propunerile care au venit către mine reprezintă doar o parte a întregului", precizează Chirilă.

Potrivit acestuia, "consultările de la Cotroceni sunt inutile". "Preşedintele Johannis este la curent cu ceea ce doreşte strada, revendicările ei circulă deja în diverse forme online, iar cea mai importantă – resetarea întregii clase politice – nu are cum să nu fi ajuns la el. Mai mult decât atât, Cotroceniul nu a anunţat care este obiectul acestor consultări, astfel încât cine merge acolo, chiar dacă ar avea mandatul întregii mişcări de protest, merge complet nepregătit. Dar Johannis ştie că strada vrea ca el să se delimiteze de partidele politice şi să fie cu adevărat de partea celor care vor o altfel de Românie. Invitarea la negocieri presupune că ar exista două entităţi opuse", spune Tudor Chirilă.

Cântăreţul mai afirmă că "mişcarea din Piaţa Universităţii reclamă un lider", însă el consideră că acest lucru este o eroare.

"Aseară am discutat în piaţă cu mulţi oameni care simt nevoia unui lider. Dar am avut sentimentul că rostul acestui lider, odată ales, ar fi să garanteze tuturor că eforturile lor de a ieşi în stradă vor fi răsplătite, după care oamenii îşi pot vedea de viaţă. Cred că asta este o greşeală. Noi nu ne putem vedea de viaţă ca până acum. Trebuie să devenim împreună o forţă din ce în ce mai mare care să iasă în stradă pentru lucruri mai mici decât marile tragedii, dar poate la fel de importante. Cum ar fi, de exemplu, mutarea judecătoarei Camelia Bogdan de la secţia penală la cea de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Ce se întâmplă zilele astea la Universitate este doar începutul culturii protestului. Pasivitatea noastră de douăzeci şi cinci de ani a născut monştrii care ne conduc. Nu putem spera că un lider (fără ajutor colectiv) ne va rezolva problemele peste noapte. Continuarea protestelor ne va arăta ce avem de făcut. Nevoia de lider e liderul în sine", spune Tudor Chirilă.

Acesta mai spune că, înainte de consultări, preşedintele Iohannis trebuie să răspundă la câteva întrebări.

"Până la consultările anunţate cu o viteză cel puţin surprinzătoare, preşedintele Johannis are de răspuns la nişte întrebări: De ce Mihai Cîmpeanu? Cum apreciază că Oprea este încă în Guvern? Este dispus să se delimiteze de toate figurile politice toxice? Iată motive pentru care lumea se află încă în stradă. Dacă m-aş afla faţă în faţă cu preşedintele Iohannis, i-aş spune aşa: «Oamenii din stradă v-au votat preşedinte şi ei nu simt că, de când aţi fost învestit, le-aţi reprezentat interesele. Aveţi obligaţia să vă justificaţi prin acţiuni mandatul pe care vi l-au dat românii. Dacă doreaţi o consultare reală cu strada ar fi trebuit să începeţi prin a da un semnal că sunteţi la curent cu revendicările ei, nu să programaţi de pe azi pe mâine o aşa zisă consultare cu societatea civilă». Cred ca societatea civilă sau strada nu trebuie să participe la gesturile de imagine ale preşedintelui. E mult prea grav momentul în care ne aflăm", mai spune Tudor Chirilă.

Tudor Chirilă este persoana cel mai des invocată de utilizatori ai reţelei de socializare Facebook pentru a merge la discuţiile cu Klaus Iohannis. Chirilă a şi participat la protestele din Piaţa Universităţii şi a publicat mai multe mesaje pe contul său de Facebook atât de solidaritate cu manifestanţii, cât şi cu victimele tragediei din clubul Colectiv.

Noi manifestaţii au avut loc joi seară, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, pentru a treia zi la rând, după ce protestele din stradă, generate de tragedia din clubul Colectiv, au dus la demisia Guvernului Victor Ponta, manifestanţii cerând schimbarea clasei politice.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă