22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialTulcea. Bărbat arestat pentru împiedicarea înfăptuirii justiției

Tulcea. Bărbat arestat pentru împiedicarea înfăptuirii justiției

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Tulcea au reținut un bărbat pentru influenţarea declaraţiilor, favorizarea făptuitorului şi răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei. Acesta ar fi amenințat și intimidat mai multe persoane, părți într-un dosar penal în care se efectuau cercetări pentru trafic de persoane.

Potrivit DIICOT, la data de 16.06.2015 Neculai Ranciu, prin ameninţări şi acte de intimidare, a încercat să determine o persoană vătămată,  parte într-un dosar penal înregistrat la  D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, în care se efectuează cercetări faţă de inc. Budi Rua Doru  pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, să-şi schimbe declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, în favoarea acestuia.

Totodată, la data de 13.04.2016, Neculai Ranciu s-a deplasat la domiciliul unui martor care fusese citat în vederea audierii spunându-i că are cunoştinţă despre faptul că a fost chemat în faţa organelor de urmărire penală pentru a da declaraţii şi să aibă grijă, sugerându-i că inculpatul Budi Rua Doru este nevinovat. La data de 14.04.2016, martorul a dat o declaraţie în calitate de martor în  acest dosar, pe care la data de 16.05.2016 a retras-o întrucât nu corespundea adevărului.

La data de 17.05.2016, în trafic,Neculai Ranciu a lovit intenţionat cu oglinda autoturismului său o persoană, deoarece aceasta a dat declaraţii în calitate de martor în două dosare ale DIICOT- Biroul Teritorial Tulcea.

Prin încheierea din data de 19.05.2016, Tribunalul Tulcea a luat faţă de inculpat măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cele mai citite

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă