13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialTurcia a bombardat ținte ale grupării Statul Islamic

Turcia a bombardat ținte ale grupării Statul Islamic

Avioane F-16 ale forțelor aeriene turce au efectuat sâmbătă raiduri asupra pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, fiind pentru prima dată când armata turcă lansează o astfel de operațiune asupra unor ținte din Siria, mișcare ce survine cu numai o zi înaintea unui foarte important scrutin legislativ, relatează ziarul Hurriyet, preluat de agenție EFE, și agenția Reuters, care citează la rândul ei un oficial turc neprecizat.

Conform acestor surse, acțiunea armatei turce s-a limitat la atacuri aeriene și nu a fost însoțită de vreo operațiune terestră, conform Agerpres.

În ultimele luni Turcia s-a arătat tot mai hotărâtă să joace un rol activ în lupta împotriva grupării Statul Islamic, punându-și mai multe baze aeriene la dispoziția coaliției antijihadiste conduse de SUA. Însă pe teren acțiunile armatei turce au vizat până în prezent numai vechiul inamic al Turciei care îi amenință integritatea teritorială, respectiv Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Statul Islamic controlează teritorii vaste în Siria și Irak și acestei grupări îi sunt atribuite recentele atentate de la Ankara, soldate cu peste 100 de morți, guvernul turc fiind acuzat ulterior că nu a reușit să prevină aceste acțiuni teroriste.

Raidurile aeriene turce în Siria — deocamdată neconfirmate public de autorități — survin în ziua ce precede alegerile legislative anticipate a căror convocare a fost impusă de eșecul constituirii unei coaliții după scrutinul de pe 7 iunie. Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP) al președintelui Recep Tayyip Erdogan a pierdut atunci majoritatea parlamentară pe care a deținut-o continuu începând din anul 2002.

Cele mai citite

Mai mult de 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România

Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a...

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă