17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialTurcia a ridicat decizia de blocare a accesului la rețeaua de socializare...

Turcia a ridicat decizia de blocare a accesului la rețeaua de socializare Twitter

Guvernul turc a ridicat joi decizia de blocare a rețelei de socializare Twitter, impusă în urmă cu două săptămâni după publicarea unor acuzații de corupție ce îl vizau pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan, informează Mediafax.

Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor a anunţat în cursul după-amiezii redeschiderea accesului la paltforma de microblogging Twitter pentru cei aproximativ 12 milioane de utilizatori turci.

"În conformitate cu decizia Curţii Constituţionale, măsura vizând blocarea accesului la site-ul Twitter.com a fost ridicată. Site-ul va fi redeschis utilizatorilor", a anunţat ministerul într-un comunicat.

Interdicţia, decretată în plină campanie electorală de către premierul Recep Tayyip Erdogan, a provocat un val de critici, atât în Turcia, cât şi în străinătate.

Ridicarea interdicţiei a fost salutată de către internauţi şi Twitter, care s-a declarat "încurajată de vestea venită din Turcia".

Autoritatea turcă pentru telecomunicaţii (TIB) a blocat accesul la rețeaua Twitter în cursul nopţii de 20 spre 21 martie, din ordinul premierului Recep Tayyip Erdogan, care a decis să pună astfel capăt difuzării zilnice pe Internet a unor intercepţii telefonice potrivit cărora ar fi implicat în fapte de corupţie.

La o săptămână după rețeaua Twitter, Guvernul turc a blocat accesul la YouTube, în urma difuzării pe Internet a înregistrării unei reuniuni confidențiale care evocă o intervenție militară turcă în Siria.

Accesul la platforma YouTube încă nu a fost redeschis.

Cele mai citite

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...
Ultima oră
Pe aceeași temă