22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUcraineni răniți pe Autostrada Soarelui se întorc acasă

Ucraineni răniți pe Autostrada Soarelui se întorc acasă

Nouă dintre cei 48 de ucraineni răniţi, duminică dimineaţă, în accidentul petrecut pe autostrada A2 au fost îmbarcaţi în autocar şi au plecat spre Ucraina. Un alt grup va pleca spre casă în cursul zilei de luni, au precizat reprezentanţii Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, potrivit Mediafax.

“Deja nouă persoane au fost astăzi dimineaţă (n.r. – luni dimineaţă) îmbarcate în autocar şi au plecat. Este vorba, în total, despre 48 de persoane aflate în spitale din Bucureşti. O parte cred că vor pleca astăzi (n.r. – luni), deja sunt pregătiţi pentru plecare. În privinţa a peste zece persoane, medicii au unele rezerve şi se consultă dacă acestea pot fi transportate sau este necesar să rămână o perioadă pentru îngrijiri în spitalele din Bucureşti”, a declarat secretarul I Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, Valerii Chernenko.

Citește și: Şoferul autocarului răsturnat pe Autostrada Soarelui, în comă

Autocarul în care se aflau 53 de ucraineni, adulţi şi copii, şi care se îndrepta spre Bucureşti s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre dumincă, în jurul orei 1.00, pe Autostrada Soarelui, iar în zonă au fost trimise maşini de intervenţie ale Serviciului de Ambulanţă şi ale SMURD, inclusiv maşina de intervenţie pentru victime multiple şi unitatea mobilă de urgenţă.

“Domnul consul a fost ieri (n.r. – luni) toată ziua, începând de la ora 4.00 şi terminând cu ora 18.00, la locul accidentului. S-a ocupat, împreună cu Poliţia Română, de toate aspectele, inclusiv documentaţia de care a fost nevoie”, a mai spus Chernenko.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că din cele 53 de persoane care se aflau în autocar o adolescentă de 17 ani şi o femeie au decedat, 48 au fost trasportate la mai multe spitale din Capitală, iar trei au refuzat transferul spre unităţile medicale.

Arafat a mai precizat că 21 dintre persoanele transportate la spital sunt copii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR ), Ramona Dabija, a precizat că în autocar se aflau doi şoferi bulgari, mai mulţi elevi care au fost în tabără, două familii şi alte persoane care se întorceau din vacanţă.

Ramona Dabija a declarat pentru MEDIAFAX că nu s-au stabilit cu exactitate cauzele producerii accidentului de pe Autostrada Soarelui, dar poliţiştii iau în calcul inclusiv varianta că şoferul bulgar, în vârstă de 33 de ani, ar fi adormit la volan.

Purtătorul de cuvânt al IGPR a mai precizat că la locul producerii accidentului nu sunt urme de frânare. Autocarul a fost transportat la sediul Poliţiei Autostrăzi pentru a fi efectuată o expertiză şi pentru a se stabili care au fost cauzele accidentului.

 

Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă