19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUDMR, atac la DNA: Nu Direcția decide dacă avem voie să învățăm...

UDMR, atac la DNA: Nu Direcția decide dacă avem voie să învățăm în limba maghiară

Președintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, sâmbătă, că nu DNA trebuie să decidă dacă maghiarii din România pot să învețe în limba maternă, făcând referire la situația de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș.

"Nu putem să ne jucăm cu soarta a 400 de copii. Acum ne gândim dacă școala în sine poate să funcționeze sau nu, dacă bacalaureatul lor are o putere sau nu. Asta vrem, ca nu DNA să decidă dacă avem voie să învățăm în limba maghiară sau nu. Credem că pentru o problemă administrativă — se pare că a fost o problemă administrativă—, nu trebuie închis nimeni, nu trebuie desființată o școală", a spus Kovacs Peter.

El a fost prezent, în calitate de simplu participant, la o acțiune de protest organizată, sâmbătă, la Cluj-Napoca, de Fundația Statusul Romano Catolic.

Kovacs Peter a mai spus că protestul este față de ceea ce se întâmplă la liceul din Târgu Mureș.

"Am adus o carte la acest eveniment, care este scrisă de cel mai mare ultra triatlonist din toate timpurile și se intitulează 'Am venit să câștig'. Este vorba despre o luptă supraumană, despre cei care termină acest concurs, acest ultra triatlon. Eu cred că, în ceea ce face UDMR și în ceea ce face comunitatea maghiară de 26 de ani, este de fapt o luptă, pas cu pas mergem înainte. Dacă ne amintim unde am fost în '89, câte școli am avut, zero școli maghiare în Transilvania, și acum suntem la 87 de școli exclusiv cu predare în limba maghiară. Doar dacă ne uităm la acest lucru, credem că am reușit să mergem înainte, avem rezultate și astăzi cerem ajutorul comunității maghiare. Astăzi, nu politicienii trebuie să fie în primul rând, ci comunitatea, forța comunității, în mai multe orașe din Transilvania, să ne apărăm drepturile, să ne apărăm școlile, pentru că, în primul rând, cred că o să putem să rămânem maghiari în continuare în România dacă avem școli, dacă putem să studiem în limba maternă", a susținut Kovacs Peter. 
Peste 300 de persoane au protestat, sâmbătă, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, față de situația de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, unde DNA a început urmărirea penală în cazul directorului Zsolt-Jozsef Tamasi și a șefului Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, Ștefan Someșan, în legătură cu modul de înființare a respectivei unități de învățământ potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă