4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUn angajat al Penitenciarului Miercurea Ciuc s-a sinucis, înainte să iasă din...

Un angajat al Penitenciarului Miercurea Ciuc s-a sinucis, înainte să iasă din tură

Un angajat al Penitenciarului Miercurea Ciuc s-a sinucis, joi dimineață, cu arma din dotare, cu câteva minute înainte să iasă din tură, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Miercurea Ciuc, Ionela Alexandra Chițan, a precizat că bărbatul de 46 ani era o persoană veselă și nimeni nu știe motivele care l-au determinat să ia această decizie. „Era căsătorit, avea doi copii, era un om vesel și avea pentru toți o vorbă bună. Niciodată nu l-am văzut nervos sau supărat”, a spus Ionela Alexandra Chițan.

Ea a mai adăugat că agentul șef principal care și-a pus capăt zilelor era angajat în sistemul penitenciar de peste 25 de ani, „îndeplinindu-și cu responsabilitate și profesionalism atribuțiile de serviciu”, iar ultima evaluare psihologică o făcuse în 2014. „Precizăm că funcționarii publici cu statut special din sistemul administrație penitenciare sunt evaluați psihologic periodic, precum și ori de câte ori este necesar, neexistând indicii cu privire la eventuale probleme ale acestuia”, a mai afirmat Ionela Alexandra Chițan.

Un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță a fost chemat de urgență la fața locului și a constatat că „moartea a fost violentă și s-a produs prin împușcare”. 

La nivelul unității a fost demarată o anchetă administrativă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul, iar la fața locului se află o echipă de polițiști și procurori, care efectuează cercetări.

Aceasta este a doua sinucidere prin împușcare, înregistrată în ultimele luni la Penitenciarul Miercurea Ciuc, după ce în decembrie 2015 un alt angajat, de 36 ani, s-a împușcat în cap cu arma din dotare.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă