10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUn autocar în care se aflau 17 persoane a luat foc pe...

Un autocar în care se aflau 17 persoane a luat foc pe un drum din judeţul Caraş-Severin

Un autocar în care se aflau 17 persoane a luat foc, duminică dimineaţa, pe drumul naţional ce leagă Reşiţa de Bocşa, judeţul Caraş-Severin, călătorii autoevacuându-se în momentul în care au simţit miros de fum, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, autocarul a luat foc, duminică dimineaţa, pe drumul naţional 8, între Reşiţa şi Bocşa, acesta deplasându-se de la Timişoara spre Craiova.
 
În momentul în care cei 17 pasageri aflaţi în autocar au simţit miros de fum, s-au autoevacuat, astfel că nici o persoană nu a fost rănită.
 
“În autocar se aflau 17 persoane, care s-au autoevacuat, nimeni nu a fost rănit. Noi am intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu zece pompieri militari. Autocarul a fost distrus în proporţie de 90%, circulaţia fiind întreruptă timp de 45 minute pe ambele sensuri”, a declarat Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin.
 
Cel mai probabil incendiul a izbucnit în urma unei defecţiuni la motor. Călătorii au ajuns la destinaţie cu un alt autocar care i-a preluat.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă